2.4 C
Sibiu
joi, aprilie 10, 2025

Procentul de promovare la Definitivat, peste 70% în județul Sibiu

Cele mai citite

Rata finală de promovare a examenului național de Definitivat este de 70,72% în județul Sibiu. Procentul a crescut cu peste 5 procente după soluționarea contestațiilor.

În județul Sibiu, procentul de promovare a examenului de Definitivat a fost de 70,72%, mai mare cu 5,63% față de rezultatele afișate înainte de depunerea contestațiilor. Candidații au depus 47 de contestații, în urma acestora 35 de note fiind mărite, 11 mișcoare și 1 nemodificată.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale.
La nivel național, rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2020), după soluționarea contestațiilor, este 72,45% (în creștere cu 3,28%, comparativ cu rezultatele inițiale – 69,17%). Astfel, din totalul de 6.037 de candidați cu note la proba scrisă, 4.374 de candidați au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen. Precizăm că după susținerea probei scrise din sesiunea 2020, dar înainte de înregistrarea/soluționarea contestațiilor, au fost declarați promovați 4.176 de candidați.
Afișarea rezultatelor finale a avut loc luni, 3 august, cu o zi mai devreme față de calendarul inițial, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat: definitivat.edu.ro.
În această sesiune, 6.775 de candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. Au fost prezenți 6.480 de candidați (95,65%). Dintre aceștia, 433 de candidați s-au retras, iar opt candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare.

Publicitate
Ultimele știri

Elena Lasconi vine cu acuzații grave. „Un apropiat a fost filat de Potra. Am cerut protecția SPP”

Elena Lasconi a acuzat că a cerut protecția SPP după ce un apropiat de-al său a fost urmărit de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect