Părinții pot motiva prin cerere scrisă 40 de absențe ale copilului pe an școlar prevede noul Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar.
Proiectul noului Regulament de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar prevede și numărul de absențe pe care părinții le pot motiva prin cerere scrisă.
Printre altele, în proiect se menționează că „(1) Prezenţa elevilor la fiecare oră de curs se verifică de către cadrul didactic, care consemnează, în mod obligatoriu, fiecare absenţă.
Absenţa se consemnează în catalog doar în cazul în care elevul nu este prezent la ora de curs şi nu poate fi folosită drept mijloc de coerciţie”.
De asemenea, „În limita a 40 de ore de curs pe an şcolar, fără a depăşi 20% din numărul orelor alocate unei discipline, absenţele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul primar/profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de motivare de către directorul unităţii de învăţământ”, arată noul proiect de regulament pus în dezbatere.