14.1 C
Sibiu
joi, iulie 10, 2025

Promovabilitatea la BAC în judeţul Sibiu a crescut cu peste două procente după rezolvarea contestaţiilor

Cele mai citite

Recent s-au afișat rezultatele finale ale examenului national de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021. La nivel național, rata de promovarea absolvenților din promoția curentă și din promoțiile anterioare, înregistrată la sesiunea august-septembrie 2021 a examenului național de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, este de 32.9%, mai cu mare cu 2,6% față de procentul înregistrat înainte de soluționarea contestațiilor, când a fost de 30,3%.
La nivelul județului Sibiu, după rezolvarea contestațiilor, 185 elevi, respectiv 32,92%, mai mult cu 2,64% față de procentul de promovare înainte de depunerea contestațiilor, au obținut o medie de cel puțin 6, iar 376 elevi, respectiv 67,08% au obținut o medie sub nota 6, din care 111 elevi au obținut medii între 5 şi 5,98, media minimă de promovare fiind 6. La examenul de Bacalaureat, sesiuniea august-septembrie 2020, procentul de promovare a fost de 30,37% (164 elevi), iar în sesiunea august-septembrie 2019, procentul de promovare a fost de 30,57% (173 elevi).
Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2021, după rezolvarea contestațiilor, a rămas același, respectiv două. Este vorba despre Liceul Tehnologic Cisnădie și Liceul Tehnologic ”Stănescu Valerian” Târnava, iar numărul unităților de învățământ cu procent de promovare de 100% a rămas același, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu și Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu.
Unitățile de învățământ din județul Sibiu cu rata de promovare de peste 60% a examenului de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2021, sunt următoarele:
1. Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu – 100%
2. Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu – 100%
3. Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu – 75,00%
4. Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie – 71,43%
5. Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu – 69,23%
6. Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu – 66,67%
7. Liceul de Artă Sibiu – 66,67%

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Doi tineri din Sibiu, săltați de polițiști pentru mai multe furturi

Doi tineri din Sibiu au fost reținuți de polițiști, ei fiind cercetați pentru comiterea mai multor furturi în municipiu.Marți,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect