Viitorii studenți de etnie romă au la dispoziție un număr de 17 locuri în facultăți la care pot să aplice. Singura problemă, spun reprezentanții Universității Lucian Blaga din Sibiu, este că locurile nu sunt repartizate în conformitate cu dorințele tinerilor, astfel încât de multe ori pe un singur loc se bat 2 poate 3 studenți de etnie romă, în timp ce la altă facultate rămân locuri libere.
Tocmai de aceea, în cadrul Ședinței Grupului Mixt de lucru pentru Romi, organizată joi, 19 mai, la sediul Instituției Prefectului Județului Sibiu, acest subiect a fost unul de maximă importanță. Întrucât anul trecut din cele 17 locuri disponibile au fost ocupate doar 6, conducerea universității a găsit o alternativă – chestionare aplicate elevilor de liceu, înainte de a face marele pas spre viața studențească.
„Anul trecut, din cele 17 locuri repartizate, doar 6 au fost ocupate: 1 loc la Drept, 1 loc la Limba şi Literatura Română – Limba şi Literatura Străină (Engleză), 1 loc la Sociologie – Resurse Umane, 1 loc la Comunicare şi Relaţii Publice, 1 loc la Biologie şi unul la Medicină. În Universitatea „Lucian Blaga” învaţă mai mulţi studenţi minoritari, dar majoritatea se înscriu pe locurile scoase la concurs pentru români, considerând că pot concura oricând cu ceilalţi studenţi. Pe baza procedurilor pe care Ministerul Educaţiei le are, la nivelul ULBS este repartizat un număr de locuri destinate cetăţenilor români de etnie romă. Anul acesta avem 17 locuri. Mi-aş dori ca toate să fie ocupate, pentru că ne-ar facilita nouă munca. Pe cele neocupate le pierdem, dacă nu reuşim să dovedim că le putem ocupa. E foarte complicat să le transferăm de la locuri destinate cetăţenilor români de etnie romă, la locuri pentru cetăţenii români”, a declarat Ioan Marian Țiplic, prorector – Programe Academice ULBS.
Chestionare online pentru liceeni
Cu sprijinul Prefecturii şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu ar urma să elaboreze un chestionar pe o platformă Google, pe care liceenii romi să îl completeze. Astfel responsabilii cu repartizarea locurilor în facultăți ar afla numărul celor interesaţi de studiile universitare şi, în acelaşi timp, specializările pentru care ar vrea să opteze, pentru o eventuală suplimentare a locurilor pentru românii ce aparţin etniei rome, la anumite specializări.
„Ar trebui să facem o serie de chestionare pe care tinerii să le completeze înainte să aplice la facultate ca să vedem cum să distribuim locurile. Chestionarul ar putea apărea în mediul virtual după 1 septembrie, iar directorii liceelor ar urma să-l prezinte elevilor.”, a adăugat prorectorul.
Pentru Sibiu mai sunt disponibile 3 locuri speciale la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani şi alte 3 locuri la Şcoala de Subofiţeri „Petru Rareş” Fălticeni. Cei interesaţi de studiile de specialitate pentru Poliţie se pot înscrie până la data de 27 mai, în timp ce, la şcolile postliceale, se acceptă înscrieri până la 29 iulie.