5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Salarii mai mari pentru personalul nedidactic din învățământ

Cele mai citite

Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat astăzi o Ordonanță de Urgență în acest sens, conform reprezentanților biroului de presă a Guvernului.

Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă.

De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.

Măsura a fost luată de Guvern după consultări avute ieri, 22 februarie, de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din educație.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect