E ziua în care Mântuitorul Hristos ne aduce dinainte profeția cea mai dureroasă. Va trece prin moarte pentru a birui moartea. Suntem chemați să-i fim martori ai Învierii privind prin ochii credinței Pogorârea Sa în locuința morții. Semn că Hristos nu a venit să cârpească o lume căzută, ci să o restaureze din profunzimile ei de neprivit: iadul și moartea.
Miercurea Mare este provocarea Mântuitorului de a-i înțelege chemarea, împlinirea Sa în Dumnezeiasca chemare a Tatălui Ceresc. În miezul zilei acesteia – deschise prin Denia din seara aceasta – avem instaurarea Liturghiei, masa împreună-viețuirii cu Dumnezeu. Trupul și Sângele Mântuitorului așezat pe masa veșniciei noastre, hrană pentru Împărăția Cerească.
Evanghelia ne prezintă însă și vânzătorul Iuda și pe Petru, cel care se leapădă de Hristos, în ciuda părtășiei sale vii cu Dumnezeu. Semn că nu există siguranță în încercarea de a fi cu Hristos. Semn că singurul care te poate ține lângă El este El. Ceruți de Satana ca să fie cernuți ca pe grâu, lui Petru, Apostolul, Domnul îi spune: „…iar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu piară credința ta. Și tu, oarecând întorcându-te, întărește pe frații tăi”. Glasul cocoșului încă nu se aude, dar știm plânsul cu amar al pescarului-apostol.
Finalul lecturii din seara aceasta este cel care dăinuie prin exemplaritate. Vestindu-le nevoia împlinirii unei proorocii – „și cu cei fără de lege s-a socotit”, arătând modul în care avea să moară -, Domnul spune ucenicilor Săi- gata să-L apere cu săbiile – că toate cele scrise în profeții despre El s-au împlinit. Retragerea în Muntele Măslinilor este, în fapt, ieșirea din zona de siguranță. Hristos știind că nimeni nu ar fi îndrăznit să-L aresteze pe străzile Ierusalimului. Este, îmi pare, punerea Domnului la dispoziția celor ce aveau să-L asasineze.
Așa trecem peste ziua de miercuri. Aducându-ne aminte cât de neputincioși suntem în a-I sta alături. Celui Care nu ne părăsește niciodată!
Citește și: Cuvântul de marți: Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge (Ioan 12, 17-50)
