În conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare şi funcţionare a învăţământului profesional de stat cu durata de 3 ani, aprobată prin O.M.E.N. nr. 3136 din 20 februarie 2014, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu aduce la cunoştinţa operatorilor economici care doresc să şcolarizeze elevi în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, pentru anul şcolar 2015-2016, următoarele:
1.transmit în scris, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, solicitarea de şcolarizare în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, conform modelului afişat pe site-ul inspectoratului: www.isjsibiu.ro şi pe site-ul www.alegeţidrumul.ro, până la data de 22 decembrie 2014;
2.încheie contracte-cadru cu unităţile de învăţământ partenere sau cu unităţile de învăţământ desemnate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, în situaţia în care nu au deja un parteneriat cu una sau mai multe unităţi de învăţământ, până la date de 16 ianuarie 2015.
Informaţii suplimentare se găsesc în Procedura de solicitare de către operatorii economici a şcolarizării în învăţământul profesional cu durata de 3 ani, pentru anul şcolar 2015-2016, aflată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.