12.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Senatul ULBS și-a desemnat noul președinte. Ioan Bondrea, ales cu 68 de voturi

Cele mai citite

Senatul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și-a desemnat noul președinte. Ioan Bondrea a fost ales în această funcție cu 68 de voturi.
În competiția pentru scaunul de președinte al Senatului ULBS a fost înscris și Claudiu Kifor, prorector al Universității, însă acesta a obținut doar nouă voturi din partea membrilor Senatului.
Potrivit unor surse neoficiale, Ioan Bondrea a fost propus pentru funcția de președinte de către Daniel Volovici, directorul Departamentul de Calculatoare și Inginerie Electrică din cadrul Facultății de Inginerie.
În ședința de astăzi a Senatului ULBS, Horațiu Rusu, cel care a ocupat funcția de președinte în perioada 2016 – 2020, și-a prezentat raportul de activitate.
În acest moment, Ioan Bondrea ocupă și poziția de rector al UBLS, însă, conform legii educației, nu există conflict de interese, funcția de președinte al Senatului nefiind considerată una de execuție. Totuși, până la încheierea mandatului de rector (în 31 martie 2020), Ioan Bondrea nu va conduce ședințele de Senat, urmând să își delege atribuțiile.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Tânără din Sibiu, înșelată online cu 3.000 de lei. A plătit pentru un telefon pe care nu l-a mai primit

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect