Șerban Suciu este unul dintre elevii care militează pentru binele sistemului de învățământ, spunând lucrurilor pe nume și luptând pentru ceea ce își propune. Este curios, determinat și ambițios, iar aceste trei trăsături l-au ajutat să reușească multe până acum, aducându-l și în funcția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor. Unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean a organizat, de curând, în premieră, prima dezbatere față în față între candidații la Primăria Sibiu, pe tema „Tratament pentru Educație”. Cu ce concluzii a rămas după această întâlnire, cine este el, ca persoană, dar și ce atribuții are în calitate de președinte al CJE Sibiu, Șerban Suciu ne-a povestit într-un interviu acordat pentru Sibiu100%.
Pentru început, hai să te cunoaștem mai bine. Cine este Șerban Suciu și ce trăsături îl definesc?
Șerban Suciu, elev în clasa a 12-a la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, născut în Sibiu, crescut în Sibiu. Sunt fost elev al Școlii Gimnaziale nr. 21 Sibiu, unde mi-am petrecut 8 ani din viață, iar acum urmează să-mi închei parcursul de licean la Goga. Sunt exagerat de curios, îmi petreceam unele zile deschizând uși spre curți interioare din zona centrală, așa am și învățat că Sibiul este mai mult decât vezi zi de zi, iar caracteristica secundară mi-ar fi determinarea și ambiția. Dacă, la modul cel mai serios, îmi pun ceva în cap, atunci cu siguranță duc până la capăt acea poveste.
Despre copilăria ta ce îți amintești?
Mi-a plăcut mult grădinița și școala primară, totul era mult mai simplu. Îmi aduc aminte de învățătoare ca o figură marcantă a parcursului meu, de chifteluțele marinate de la grădiniță, de paturile-dulap, salatini, acel „buuuunăăăă ziuaaaa” sinistru pe care văd că generațiile mai mici decât mine încă-l păstrează. Sunt fragmente care m-au format și care au contribuit la construirea propriului meu set de valori. Știu sigur că verile la Tilișca, la bunici, mi-au fost cele mai dragi.
Crescând, ce ți-ai dorit să devii când „o să te faci mare”? Ai rămas la aceleași planuri?
Mi-am dorit enorm să devin medic, dar mi-am dat seama că nu e o meserie care mi se potrivește. Pentru medicină și pentru preoție trebuie să ai o chemare. Am ajuns la un profil de științe ale naturii, bilingv engleză, deoarece chiar credeam că voi da la medicină. Acum, mi-ar plăcea să fac comunicare, cred că e domeniul care mi se potrivește cel mai bine. Sper să nu mă mai răzgândesc de 15 ori pe parcursul acestui an școlar!
Care a fost parcursul tău până la funcția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor Sibiu?
Înainte de povestea mea cu Consiliul Elevilor, am fondat Clubul de Dezbateri „Sophia” de la Colegiul Național „O. Goga” Sibiu alături de o gașcă de prieteni și am pregătit elevi în artele dezbaterilor. I-am învățat cum să țină un speech, de ce e foarte important să te încadrezi într-un tip limită, care sunt erorile de raționament cel mai des întâlnite în limbajul fluent și cum poți combate într-o manieră diplomată ideile altcuiva. Mai bine de 30 de copii au făcut dezbateri cu mine și cu prietenii mei și feedback-ul a fost mereu unul pozitiv. Într-adevăr, dezbaterea m-a ajutat și pe mine să cresc și consider că e una dintre cele mai mișto forme de învățare pentru liceeni. Am mai mișcat câte ceva prin Goga, am pus bazele unui club de povești alături de prietena mea, un loc unde povestim cu tâlc, sens și zen. Probabil, apogeul meu din perioada pre-consiliul elevilor a fost participarea mea în panelul despre viitorul educației în cadrul Future Summit, ediția 2019. Pentru mine, evenimentul a reprezentat o cale spre multe uși deschise și povestind cu oamenii de acolo, am realizat că fiecare dintre noi trebuie să devenim proactivi ca să putem schimba ceva.
Care este activitatea CJE Sibiu, câți membri sunteți în prezent și ce activități ați derulat de când ești tu președinte?
Consiliul Județean al Elevilor Sibiu este unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean, o structură de care nu ar fi nevoie dacă Ministerul Educației ar reuși să reprezinte corect interesele tuturor actorilor implicați în procesul de predare-învățare. Am preluat această structură în decembrie 2019 și suntem undeva la 50 de membri, cu tot cu voluntarii, biroul de presă și alte substructuri. Pe parcursul mandatului, am avut acțiuni pe burse școlare și pe acordarea acestora într-un mod corespunzător, defalcat pe cele patru categorii reglementate: burse sociale, de studiu, de merit și de performanță. Ne-am luptat pentru transportul elevilor, pentru transportul intrajudețean, mai exact. Este un subiect care trebuie gestionat cu foarte mult tact, ceea ce a lipsit aici din plin. Este o mare problemă de acordare a legislației noastre cu legislația europeană. În perioada carantinei, activitatea noastră s-a mutat pe partea de comunicare cu elevii, partea de sprijin, mereu încercăm să simțim ce nevoi are comunitatea și asta cred că a determinat ca acest mandat să fie, cred eu, unul bun.
De curând, ați organizat prima dezbatere între candidații la Primăria Sibiu, o premieră în orașul nostru. Cum v-a venit ideea, ce a reprezentat pentru elevi acest eveniment și cu ce concluzii ați rămas în urma lui?
Ideea lui „Tratament pentru Educație” a fost concepută prin februarie, când ne pregăteam pentru campania de alegeri locale și încercam să reprezentăm liantul între politicieni și tineri. Am reluat-o, ulterior, tot pentru că am simțit o oarecare confuzie în rândul tinerilor 18+ care nu știau cu cine să voteze. Elevii ne-au scris în număr mare ulterior, au spus că i-a ajutat foarte mult să îi audă vorbind și discutând față în față. Concluziile pe care le-am sustras noi din esența acestui eveniment este că educația nu a fost, mai niciodată, o prioritate pentru Sibiu și faptul că 2020 a adus în atenția tuturor problemele sistemului de învățământ demonstrează că evenimentul a fost justificat. Discursurile majorității candidaților mi s-au părut a fi de politician, ceea ce a fost dezamăgitor. Educația ar trebui să fie depolitizată, dar probabil mai avem mult până acolo.
Ești elev, președintele al CJE, implicat în diverse activități… Timp liber mai ai? Cum ți-l petreci?
Timp îți faci, este un aspect extrem de relativ. În general, îl petrec învățând, ieșind cu prieteni, citind, urmărind Netflix-ul cel de toate zilele, nimic special. Cred că există o distincție destul de clară între Șerban omul de zi cu zi și Șerban președintele CJE Sibiu. Nu prea combin părțile din viața mea, ceea ce a funcționat pentru mine.
Anul școlar 2020-2021 a început diferit, fiind influențat de criza de Covid-19. Cum este pentru tine această situație?
Este o situație care, cu siguranță, nu a fost gestionată cu tact. Eu nu cred că plexiglas-ul ne ajută, mi se pare o investiție greșită. Chiar am văzut o declarație foarte drăguță la televizor zilele trecute care spunea că „Doamna ministru Anisie face campanie electorală în Sectorul 2, doamna Secretar de Stat Barcari candidează pentru președinția Consiliului Județean Ialomița, toată lumea din minister candidează, cine să mai facă treabă pentru educație în țara asta?”. Mi s-a părut un punct de vedere valid, așa este! În țările occidentale, demnitarii se suspendă din funcție pe perioada campaniei electorale, aici chiar nu se pot împușca doi iepuri dintr-o lovitură.
Trebuie să fim extrem de responsabili, noi, elevii. Să purtăm masca într-un mod corespunzător, să păstrăm distanța. Am foarte multe momente în care vreau să îmbrățișez oamenii din jurul meu, dar trebuie să ne abținem. O perioadă dificilă, pe care o putem gestiona, doar cu multă responsabilitate și înțelegere.
Fiind un elev extrem de implicat, cu siguranță aceste activități ți-au deschis orizonturile. Din această postură, ce sfaturi ai pentru elevi?
Sfatul pe care îl ofer tuturor este să fie ei înșiși, dezinhibați, spirituali. Trebuie să înțelegem că vocea noastră contează, că vocea noastră poate reprezenta o forță în societatea civilă. Cel mai bun mod prin care ne putem face vocea auzită este de a ieși la vot. Nu suntem singuri, clar, suntem solidari unul cu celălalt, pentru că suntem norocoși: suntem în Sibiu și avem spiritul comunitar în sânge.