Șezătoarea clasei pregătitoare „B”, din cadrul Școlii Gimnaziale Regele Ferdinand Sibiu, a avut loc chiar în sala de clasă a elevilor, fostă sală de sport până anul acesta (când s-a construit noul corp de clădire, iar aceasta a devenit o clasă obișnuită pentru elevi). Serbarea s-a vrut una tradițională, o șezătoare din Mărginimea Sibiului. Cu sprijinul tuturor părinților, elevii au purtat costumele populare tradiționale, iar doamna profesor pentru învățământul primar Magdalena Pleșa i-a coordonat pe parcursul întregului moment artistic. Au fost spuse glume, ghicitori, povești cu tâlc, strigături, dar și jocurile și dansurile populare, precum Alunelul, Hațegana nu au lipsit de la gura sobei de odinioară. Doamna învățătoare a fost susținută de către părinții elevilor, ajutând la decorarea sălii de clasă cu cât mai multe și diverse obiecte tradiționale: de la preșuri țesute la război, pături de lână, ștergare, scaune autentice de lemn, nuci, porumb, tablouri si icoane etc. până la linguri de lemn sau căni și farfurii din ceramică pictate toate manual. Decorul a fost unul de vis, copiii au recitat, colindat și jucat fără nicio greșeală, iar acest lucru a emoționat.
În urma acestui moment artistic au curs poze pe pagina oficială a școlii (Facebook) de la părinții elevilor, dar și zeci de mesaje de felicitari!