Un spectacol artistic dedicat Zilei Naționale a României a avut loc în 29 noiembrie, în amfiteatrul Colegiului Economic „George Barițiu“ din Sibiu. Evenimentul s-a desfășurat sub îndrumarea profesoarelor Maria Gaură și Silviana Simeanu.
Zeci de elevi au intonat într-un glas imnul naţional al României, în deschiderea spectacolului, după care Maria Gaură, profesoară de economie a colegiului, a vorbit despre importanţa anului 1918.
„Fiecare om are o zi de naștere și, bineînțeles că și fiecare țară are o zi națională. Pentru România, Ziua Națională este la 1 Decembrie 1918. De ce 1 Decembrie? Deoarece la această dată s-a încheiat procesul de formare a statului național unitar român, proces care a început în secolul al XIX-lea”, a spus aceasta.
Apoi, elevii clasei a XI-a A, sub îndrumarea Silvianei Simeanu, profesor de română, au recitat poezii și au cântat cântece patriotice. Astfel, în amfiteatrul Colegiului Economic au răsunat „Treceţi batalioane române Carpaţii”, „Marșul Ardealului” şi „Noi suntem români”. La final, Rodica Dincă profesoara de religie, a prezentat aspecte din viața Sfântului Andrei. Agenda manifestării a cuprins şi un moment de creație plastică, în care prof. Maria Gaură şi prof. Eniko Szekely au evidenţiat munca elevilor de clasele a IX-a şi a X-a, care au realizat desene, însoţite de texte, despre Unirea de la Alba – Iulia.
„Ne bucurăm de fiecare dată când, în instituţia noastră, profesori şi elevi deopotrivă iniţiază manifestări culturale cum este cea dedicată Zilei Naţionale, care ne-a impus parcă să rememorăm cu deosebită preţuire şi respect spiritul de dăruire şi sacrificiu al neamului românesc pentru împlinirea unui ideal viu”, a spus prof. Daniela Roşca, directorul Colegiului Economic „George Bariţiu” despre evenimentul premergător Zilei Naționale.