Deputații au adoptat la începutul lunii octombrie un proiect de lege privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor din familiile defavorizate. Potrivit acestui proiect, 111.000 de copii cu vârste între 3 și 6 ani vor primi un tichet social, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru a putea merge la grădiniță.
Rovana Plumb, Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a declarat că tichetul social ce va fi acordat pentru toți acești micuți are un impact bugetar de 39 milioane de lei pe an. Introducerea acestuia va fi făcută, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2016. Una dintre principalele condiții de acordare a acestor tichete, după cum a mai precizat Ministrul Muncii, este prezența fiecărui copil la grădiniță. Proiectul de lege a fost inițiat de mai mulți deputați, după modelul programului „Fiecare copil în grădiniță”, al Asociației OvidiuRO și este un proiect susținut de Guvern. A fost aprobat în data de 7 octombrie, cu 289 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 5 abţineri.
Programul își demonstrează eficiența de 3 ani
Programul care în acest moment este adoptat ca și proiect legislativ a fost lansat de Asociația OvidiuRo și Ministerul Educației și Cercetării Științifice în iulie 2010, sub denumirea de „Fiecare copil în grădiniță”. De atunci, în județul Sibiu, funcționează în Roșia, Alțâna și Vurpăr, iar din 2012 și în Târnava și Brateiu. Aceste localități, alături de alte aproape 40 de comunități rurale și urbane mici din diferite județe ale țării au fost centre pilot. „Tichetele sociale erau condiționate de prezența copiilor la grădiniță. Acest fapt s-a dovedit a fi un instrument extrem de eficace și de eficient pentru a motiva părinții foarte săraci și de multe ori analfabeți funcțional (care au, în medie, 4 ani de școală), să își aducă copiii la grădiniță în fiecare zi. Am văzut asta cu ochii mei ori de câte ori am mers pe teren. În aceste localități, clasele de grădiniță erau pline. Nu lipsea nici un copil, iar părinții erau implicați. Din punctul meu de vedere și din experiența mea este unul dintre cele mai de succes proiecte implementate în învățământul românesc”, ne-a declarat prof. dr. Maria Turean, inspector la învățământul primar.
În anul 2015, în județul Sibiu 280 de copii fac parte din programul „Fiecare copil în grădiniță”, primind astfel tichete sociale în valoare de 50 de lei. După promulgarea legii și publicarea în Monitorul Oficial vor fi stabilite și criteriile potrivit cărora familiile vor putea beneficia de aceste tichete.
Publicitate




