Mâie, 23 octombrie, începând cu ora 9, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu va marca Ziua Armatei Române.
Astfel, mâine, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului militar de către studenții de anul I, în incinta instituţiei. Vor face legământ cu ţara 316 studenți (94 de fete şi 222 de băieţi), şcolarizaţi pentru Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.
„Situația epidemiologică actuală și condițiile impuse pentru respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară în vederea prevenirii infectării și transmiterii virusului SARS-CoV-2 fac ca evenimentul să se desfășoare în format restrâns, însă vă invităm să îl urmăriți live pe site-ul instituției www.armyacademy.ro și pe pagina de facebook (https://www.facebook.com/Academia-For%C8%9Belor-Terestre-Nicolae-B%C4%83lcescu-din-Sibiu-419415781454960)”, spun reprezentanții AFT Sibiu.