Astăzi, a început examenul național de Bacalaureat. La proba de Limba și literatura română, au fost prezenți 2.403 candidați, iar 44 au absentat, în județul Sibiu. Conform IȘJ Sibiu, nu au existat candidați cu temperatura corporală de peste 37.3 ̊C, nici care să susțină examenul cu subiectele de rezervă sau să fie eliminați.
Următoarele probe vor avea loc astfel: marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă; miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului; joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării.
Potrivit calendarului Ministerului Educației și Cercetării, primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.
„În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui”, arată IȘJ Sibiu.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16 – 19, și pe data de 1 iulie, între orele 8 – 12.
„În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, spune Dincă.
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.