In perioada 18-21 mai 2016 a avut loc a 8-a ediție a ”Zilelor Educației Mecatronice” la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” din Iași. La manifestare au participat studenți ai specializării ”Mecatronică” din 10 centre universitare din țară: București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Sibiu, Suceava și Timișoara.
În cadrul manifestării au fost programate concursuri (roboți de viteză și obstacole ”line follower”, asamblarea și programarea unor standuri mecatronice cu robot industrial și automat programabil) și prezentări ale lucrărilor științifice și ale realizărilor studențești.
Studenții sibieni Betina Lederer și Mihai Iuga au câștigat locul I la proba de roboți, iar Alexandru Bârsan și Dan Mihai Rusu au câștigat premiul special ”Nicolae Alexandrescu” la secțiunea ”Lucrări științifice studențești”. La proba de mecatronică echipa formată din Ștefan Oprean, Flavius Cândea și Bogdan Poșa au obținut mențiune.
Tot mențiune au câștigat și studenții Adrian Goagea și Mihai Fogoroș la secțiunea ”Realizări științifice studențești”.
Anul viitor manifestarea va avea loc la Universitatea ”Transilvania” din Brașov iar peste doi ani Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va fi gazda studenților mecatroniști la cea de-a 10-a ediție a manifestării ”Zilele Educației Mecatronice”.