Vara aceasta a venit cu o noutate în privința activităților pentru copii în Sibiu, mai exact în cadrul Asociației Sibiu Junior. Împreună cu cercetătoarea astronom sibianca Magda Ienci, copiii au avut parte de o călătorie în 4 episoade în lumea științei. Succesiv, peste 300 de copii au reușit să participe activ la ateliere de matematică, fizică, chimie și geografie, prin discuții interactive, jocuri practice, experimente și construcție de nave spațiale din materiale reciclabile.

„Am dezvoltat un program cu module de comunicare științifică, special concepute pentru copiii din ciclul primar și gimnazial, care îmbină explicațiile clare cu momente interactive și experimente care să ne ajute să înțelegem ce este cu lumea din jurul nostru – cum funcționează și de ce.
Scopul nostru este să traducem limbajul științei într-unul accesibil și captivant, care să stimuleze curiozitatea, să dezvolte gândirea critică și să deschidă apetitul pentru descoperire. Fiecare întâlnire devine o ocazie de a învăța prin explorare, de a pune întrebări și de a înțelege, cu adevărat, ce rol și impact avem noi în lumea asta”, spune Magda Ienci, moderatorul atelierelor.

Managerul de proiect al Sibiu Junior, Mihaela Wetscheza, transmite: „Suntem încântați de interesul crescut al copiilor față de științe, mai ales când realizează că acestea sunt prezente peste tot în viața lor. Entuziasmul copiilor ne arată că suntem pe drumul cel bun și ne gândim deja la un proiect pentru o nouă serie de ateliere, legate tot de științe, împreună cu Magda, care vor începe toamna aceasta. Ne bucurăm că am putut să oferim gratuit aceste ateliere copiilor, datorită parteneriatului cu Unicredit Bank”.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




