Secolul în care trăim este unul în care tehnologia a avansat teribil, inteligența artificială s-a dezvoltat într-un ritm alert, iar întreaga noastră viață pare că funcționează doar dacă cineva aflat în fața unui computer dă click pe un buton. Pe de altă parte, putem spune, fără să exagerăm prea mult, că mediul online a devenit spațiul care ne permite să trăim o viață paralelă cu cea de zi cu zi.
Cyberbullying-ul, furtul de date personale, furtul de identitate, pornografia infantilă, șantajul, spamurile, înșelătoriile, situațiile de sexting sau grooming sunt doar câteva dintre pericolele cele mai frecvente la care sunt expuși copiii și nu numai.
Vârsta medie la care părinţii le oferă copiilor propriul smartphone este de opt ani, iar majoritatea celor între 5 şi 12 ani petrec online, în medie, de la o oră la trei ore pe zi, arată rezultatele unui studiu, publicat de Google România.
Conform cercetării, aproape jumătate dintre părinţi au declarat că le-au dat copilului primul telefon când avea între 5 şi 8 ani, iar peste o treime între 9 şi 12 ani.
Majoritatea adolescenților petrec zilnic peste trei ore on-line
Întrebaţi care a fost scopul de a le oferi copiilor propriul telefon cu conexiune la internet, participanţii la studiu au menţionat, în primul rând, că au făcut-o pentru a fi în contact cu ei în orice moment. În acelaşi timp, o treime dintre părinţi au spus că nu vor ca cei mici să se simtă excluşi social, dacă nu au un smartphone.
Potrivit sursei citate, cea mai mare parte a copiilor cu vârste între 5 şi 12 ani petrec online între o oră şi trei ore pe zi, în timp ce majoritatea adolescenţilor (13-17 ani) depăşesc trei ore zilnic.
Cele mai utilizate aplicaţii/site-uri web în rândul copiilor sunt cele educaţionale, urmate de jocuri video. De asemenea, aplicaţiile de social media sunt folosite după vârsta de 9 ani, în special de către adolescenţi.
În ceea ce privește subiectul siguranţei online, majoritatea respondenţilor au spus că au discutat despre acest subiect cu copiii lor în ultimul an, de când copilul are între 5 şi 8 ani. „Totuşi, ponderea ridicată a vârstei de 13 ani pentru prima discuţie despre siguranţa online arată o creştere a importanţei acestui subiect în rândul părinţilor, în ultimii ani”, se menţionează în concluziile cercetării.
În ceea ce priveşte cel mai bun mod de a-i educa pe copii privind siguranţa digitală, datele centralizate de Google relevă faptul că utilizarea controlului parental scade odată cu vârsta copilului, întrucât doar 12% dintre părinţii de adolescenţi susţin că folosesc astfel de soluţii, faţă de o treime pentru copiii de vârste mai mici. Peste 80% dintre părinţii cu copii de 5 – 12 ani afirmă că folosesc acest tip de limite, dar în cazul adolescenţilor, doar un sfert dintre părinţi recunosc faptul că dispozitivele sunt folosite de către copiii lor fără limită de timp.
La întrebarea „Care este principala preocupare a părinţilor privind consumul digital al copiilor?”, răspunsul părinţilor cu copii de sub 9 ani se referă la conţinutul sexual explicit. În cazul celor cu copiilor de 9-12 ani, cyberbullyingul este cel mai îngrijorător, în timp ce, în cazul adolescenţilor, manipularea online a copiilor (online grooming) generează cele mai mari preocupări în rândul părinţilor.
70% dintre copii petrec excesiv timp pe telefon
Totodată, Asociaţia „Eu te-am făcut, eu te iubesc”, cu aproape 200.000 de membre, a prezentat rezultatele unui studiu realizat de CURS (Centrul de Sociologie Urbană şi Regională) privind percepţiile şi experienţele mamelor din România legate de educaţie, siguranţă, adicţii, sănătate mintală şi violenţă domestică. Studiul relevă că, deşi drogurile domină discursul public, problemele cotidiene sunt legate mai degrabă de dependenţa digitală: 70% dintre copii petrec excesiv timp pe telefon şi 55% în faţa televizorului. Mamele tinere se tem mai ales de droguri, în timp ce mamele mature consideră ecranele principala ameninţare.
În urban predomină îngrijorarea TikTok, în vreme ce în rural, Facebook
Mamele din oraşe se tem în primul rând de TikTok şi internet, pe când în mediul rural frica este asociată cu anturajul şi reţele precum Facebook. Nivelul de educaţie influenţează şi percepţia asupra problemelor copiilor: mamele cu studii superioare semnalează hiperactivitate şi anxietate, cele cu studii liceale – anxietate şi tristeţe, iar cele cu studii subliceale – impulsivitate şi lipsă de concentrare.
Mai mult de jumătate dintre mame sunt triste
Datele prezentate sunt îngrijorătoare și arată cât de nepregătiți suntem, ca părinți, în fața provocărilor cotidiene: 61% dintre mame se simt copleşite, 64% epuizate şi 58% triste. Doar 23% reuşesc să îşi facă timp pentru ele însele. Doar 5% dintre mame apelează la un psiholog, iar 18% nu solicită ajutor nimănui. Cercetarea arată că 35% dintre mame cunosc victime ale violenţei domestice, dar 34% nu ştiu unde să se adreseze, iar doar 7% au încredere în eficienţa campaniilor publice. Mai mult, rolul tatălui rămâne marginal: doar 42% sunt consideraţi „foarte implicaţi”, faţă de 77% în cazul mamelor.
„Butonul roşu”
„Mamele au nevoie de un plan pentru problemele mari, de o hartă de intervenţie în cazul în care temerile se adeveresc. Butonul roşu de panică în privinţa adicţiilor este deja apăsat”, a declarat Laura Cosoi, fondatoarea asociaţiei. Ea a subliniat că doar 8% dintre mame ştiu ce să facă în cazuri de criză şi a lansat o petiţie naţională, „O naţiune de părinţi fără hartă”.
La prezentarea rezultatelor studiului au fost prezente de Luciana Elena Buliga, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, psihoterapeutul Irina Petrea şi sociologul Andreea Domşa. Grupul „Eu te-am făcut, eu te iubesc”, creat pe Facebook în 2024, adună aproape 200.000 de persoane din România şi diaspora. În fiecare lună, se alătură aproximativ 15.000 de noi membre, semn al nevoii de solidaritate şi sprijin între părinţi.
Psiholog Adrian Bratu: „Multe aplicații și jocuri sunt concepute pe principiul recompensei imediate, care creează o permanentă plăcere”
L-am rugat pe psihologul Adrian Bratu, cu preocupări aplicate pe această zonă de dependențe ale celor mici, să ne explice de unde vine această apetență a copiilor și adolescenților față de spațiul virtual. „O să insist doar pe aceste două categorii de vârstă, deși, știm cu toții, că și noi, adulții, suntem prinși în această mare poftă și foame de spațiul virtual. Copiii (preșcolari și școlari mici) descoperă și folosesc spațiul virtual ghidați, cu precădere, din nevoia de joacă și stimulare, iar acest comportament este adesea consolidat de modul în care părinții (sau alți adulți) gestionează timpul relațional cu copiii.
Astfel, pentru ei, ecranul este o prelungire a locului de joacă și o sursă intensă de noutate. Jocurile și clipurile video sunt adesea pline de culori vii, mișcare rapidă și sunete atractive care captează imediat atenția, iar creierul lor, aflat în plină dezvoltare, este atras de această suprastimulare senzorială. Multe aplicații și jocuri sunt concepute pe principiul recompensei imediate, care creează o permanentă plăcere (dar și un prim pas spre dependență).
Când e vorba de adolescenți, spațiul virtual implică alte nevoi. Adolescența este perioada în care tinerii își caută și își construiesc identitatea (Cine / ce sunt eu?), iar mediul virtual răspunde la această nevoie în moduri puternice: exprimare și experimentare de roluri variate (multe sub semnul anonimatului), libertate de expresie și exprimare, definirea unor apartenențe la grupuri și comunități de unde își extrag validare, încurajarea autonomiei și competențelor personale.
În baza acestor mențiuni putem că spațiul virtual este o experiență extrem de complexă și ambivalentă pentru copii și adolescenți, fiind percepută simultan atât ca o sursă de oportunități, cât și promotor de presiuni intense”.
Trei mari categorii de cauze
Cât privește culpa pentru expansiunea acestor trenduri, specialistul identifică trei categorii de cauze: „Dincolo de a căuta o culpă în promovarea și valorizarea acestor trenduri periculoase din mediul online (consum de țigări, băuturi alcoolice sau alte substanțe, instigare la violență și comportamente sexuale, provocări cu risc crescut pentru sănătatea fizică sau psihică, susținerea și încurajarea unor atitudini discriminatorii), putem împărți principalele cauze ale acestora în trei mari categorii:
Cauze legate de spectrul consumatorilor (copii și tineri)
- sistemul nervos al copiilor și tinerilor nu este complet dezvoltat în ceea ce privește evaluarea riscurilor și controlul impulsurilor, iar expunerea la conținut care gratifică violența, consumul de substanțe, comportamentele agresive sau provocatoare, le poate distorsiona percepția asupra firescului și siguranței
- căutarea acceptării și validării de la grupul de semeni: participarea la un «trend» periculos poate fi văzută ca un bilet de intrare în anumite cercuri sociale online, o «scurtătură» în procesul de auto-dezvoltare sau ca o modalitate de a atrage atenția indiferent riscuri
- lipsa de responsabilitate și politica de tip «anonim» încurajează consumatorii de a dezvolta mai ușor limbaje și comportamente agresive sau extreme, care nu ar fi adoptate în viața reală.
Cauze legate de spectrul mediului social al consumatorilor (părinți, familia extinsă, comunitate)
- conexiuni emoționale deficitare în mediul social: în momentul în care un copil / un adolescent se simte nevăzut, neînțeles, ignorat, judecat sau în conflict caută rapid validarea și atenția într-unn like primit online (indiferent pentru ce comportament dezvoltat)
- eșecul oferirii unui model echilibrat asupra tehnologiei; fie că e vorba de părintele distras, care își petrece mult timp pe propriul telefon sau laptop, familia neglijentă emoțional, unde nevoile materiale sunt satisfăcute, dar părinții sunt extrem de ocupaț și copilul este lăsat lipsit de relație emoțională sau situațiile în care dispozitivele electronice devin babysitteri digitali, toate aceste modele vor transmite copilului că mediul virtual este mai important decât interacțiunea directă, normalizând astfel timpul excesiv petrecut în fața ecranului (și, implicit accesul la materiale potențial destructurante pentru tineri)
- lipsa de alternative: în momentul în care părinții sau comunitatea nu investesc timp și efort în a oferi și a susține alternative atractive la ecran (hobby-uri, sport, cultură, divertisment de calitate, comunități fizice), este firesc ca adolescentul să aleagă calea cea mai ușoară și mai accesibilă: lumea virtuală.
Cauze legate de spectrul promotorilor (rețelele sociale, vloggeri)
- algoritmii sunt concepuți să maximizeze timpul petrecut de utilizatori pe orice platformă; în plus conținutul șocant, controversat, provocator sau extremist generează adesea reacții emoționale puternice (furie, indignare, curiozitate, interes) și, implicit, cel mai mare interes (comentarii, distribuiri, vizionări)
- odată ce un utilizator interacționează cu un tip de conținut, algoritmii îi arată tot mai mult conținut similar, chiar dacă este dăunător sau radical iar acest lucru poate normaliza chiar și comportamentele periculoase sau provocatoare
- creatorii de conținut sunt motivați de faimă, număr de vizualizări și potențialul câștig financiar, iar acest lucru îi împinge să creeze conținut din ce în ce mai extrem sau periculos pentru a deveni viral.
Din punct de vedere psihologic, obiectivul de a asigura un mediu virtual cât mai protectiv pentru copii și adolescenți e legat în mod direct de conceptul de «relație». Prin relația directă dintre copil și părinte / adult, acesta poate transmite corespunzător ce înseamnă mediul virtual, on-line-ul sau rețelele sociale. În acest caz adultul trebuie să ghideze responsabil ca o resursă plină de credibilitatea relației (anterior stabilite cu copilul), astfel încât să nu devină un gardian care doar limitează sau obturează.
Tot pe baza relației autentice se pot introduce noțiuni de securitate cibernetică, conceptul de «amprentă digitală» sau structura intimitate – confidențialitate – securitate. Împărtășind cât mai mult timp de calitate cu copilul, adultul poate surprinde din timp cele mai noi tendințe sau provocări distribuite virtual și pe baza încrederii relaționale poate explica și induce adevăratul sens al acestor incitări cibernetice.
Controlul timpului (ca durata, frecvență sau structură), coordonarea accesibilității spațiului virtual sau domeniul securității parolelor, profilelor și confidențialității se structurează tot pe caracteristicile de empatie, înțelegere, respect, comunicare și colaborare structurate în relația directă copil – adult. Îmi permit să spun că sănătatea relației copil – părinte se evidențiază cel mai bine în cadrul expunerii directe a copilului cu mediul virtual, acesta acționând ca un «test de stres» sau o lupă care scoate la iveală toată dinamica reală a familiei”.
„Cu cât expunerea la presiunea socială și la algoritmii virtuali este întârziată, cu atât creierul are mai mult timp să se dezvolte”
Totodată, psihologul Adrian Bratu atrage atenția asupra rolului major pe care îl au adulții în gestionarea riscurilor la care sunt expuși cei mici. „În multe țări din UE, inclusiv România, minorii sub 16 ani nu pot utiliza serviciile societății informaționale (cum sunt rețelele sociale) fără acordul explicit al părinților, deși platformele sociale indică vârsta minimă de acces 13 ani.
Pe de altă parte, psihologii și pediatrii subliniază că, în raportul copil – mediu virtual, accentul trebuie pus pe dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului și nu pe cifra vârstei sale.
Astfel, dezvoltarea creierului (în special lobii frontali, responsabili cu luarea deciziilor, controlul impulsurilor și evaluarea riscurilor) cunoaște reconfigurări puternice în jurul vârstei de 12-13 ani (pentru ca în jur de 25 de ani să apară maturizarea completă). Expunerea timpurie și în exces la algoritmii virtuali nocivi poate afecta neuroplasticitatea cerebrală, contribuind la creșterea anxietății, depresiei și/sau a problemelor de atenție.
Adolescentul mic (până la vârsta de 12-14 ani) nu este pregătit emoțional să gestioneze presiunea socială intensă, validarea superficială (like-uri) și comparația constantă cu viețile «perfecte» filtrate ale altora. În plus, până la această vârstă, adolescenții au o capacitate redusă de a identifica riscurile (prădători online, conținut explicit, știri false/manipulare, provocări pline de risc), fără ghidajul direct al adultului.
Ca și concluzie, cu cât expunerea la presiunea socială și la algoritmii virtuali este întârziată, cu atât creierul are mai mult timp să se dezvolte și să ofere copilului instrumente interne de auto-reglare. Iar până la acel moment, îmi permit să subliniez că părintele trebuie să acționeze ca un «creier extern» al copilului, care să ofere maximum de securitate și confort”.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
