Secretarul de stat Sorin Ion a declarat vineri că nu vor fi modificate datele la care vor fi susţinute examenele naţionale.
„Există posibilitatea recuperării – o săptămână în vacanţa de iarnă, în intervalul 3 – 10 ianuarie, şi o săptămână în perioada „Şcoala altfel”, care oricum nu ar fi putut fi desfăşurată aşa cum a fost ea gândită. Numărul de săptămâni de cursuri rămâne neschimbat.
Nu modificăm datele examenelor naţionale şi obiectivul principal a fost ca două săptămâni – care ar fi fost foarte probabil să se desfăşoare în online pentru majoritatea copiilor sau pentru toţi copiii din ţară – să fie înlocuite cu două săptămâni în care sper să putem veni fizic la şcoală – atât în ianuarie, cât şi în aprilie – în cazul în care rata de infectare scade foarte mult”, a spus secretarul de stat în Ministerul Educaţiei într-o conferinţă de presă.
El a precizat că în privinţa tezelor decizia nu este asumată „sută la sută”, însă în cazul revenirii la şcoală, perioada recomandată este a doua jumătate a lunii decembrie.
„Una dintre solicitările Consiliului Naţional al Elevilor, de exemplu, este să reintroducem măsura de anul trecut, cu două note la fiecare disciplină, indiferent de numărul de ore pe săptămână. Soluţie pe care o agreăm şi o vom implementa. În privinţa renunţării la teze, o vom face doar în situaţia în care nu avem încotro.
Opţiunea noastră în acest moment este să dăm tezele, dar vă reamintesc că tezele pot fi date şi în ultimele săptămâni dinainte de vacanţa de iarnă, până în 20 decembrie, iar la revenirea la şcoală, în celelalte două săptămâni de după vacanţa de iarnă să aibă loc reglarea situaţiei şcolare, încheierea situaţiilor şcolare şi aşa mai departe. (…) Perioada cea mai recomandată pentru teze, în cazul revenirii la şcoală, este a doua jumătate a lunii decembrie”, a susţinut Sorin Ion.
Acesta a mai spus că pe data de 5 noiembrie va fi emis ordinul cu privire la modificarea structurii anului şcolar şi în funcţie de situaţia de la acel moment se va opta fie pentru învăţământ faţă în faţă, fie pentru învăţământ online.
„În funcţie de datele de la acel moment, putem opta fie pentru învăţământ faţă în faţă, în condiţiile ordinului comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii, fie învăţământ online, dar asta este din nou ultima opţiune pe care ne-o dorim”, a afirmat secretarul de stat.
El a menţionat că 66% dintre cadrele didactice şi personalul din învăţământ sunt vaccinate.
„Numărul persoanelor vaccinate din sistem – subliniez, vorbim strict de învăţământul preuniversitar: faţă de data de 9 septembrie, când am făcut ultima comunicare oficială pe această temă, numărul persoanelor vaccinate a crescut cu peste 21.000, mai precis 21.352. Ca procent, referindu-se la numărul de persoane din sistemul preuniversitar, este 66%, ceea ce putem spune că începe să devină mulţumitor”, a explicat reprezentantul Ministerului Educaţiei. (AGERPRES)