Toți învățăceii mari și mici vor intra în binemeritata vacanță de vară. Tot în acestă perioadă, elevii claselor terminale se luptă cu emoțiile examenelor naționale. Cei de clasa a XII-a și a XIII-a susțin Bacalaureatul, iar cei de clasa a VIII-a, Evaluarea Națională. În acest context, vă propunem un interviu cu Ștefan Firu, inspectorul școlar general al învățământului sibian, de aproximativ 5 ani.
În momentul în care ați acceptat funcția, știați la ce să vă așteptați?
Sincer? Nu. Nu avusesem treabă cu inspectoratul până atunci. Oricum era o celulă închisă și la inspectorul general era o adevărată aventură să ajungi. Însă nu asta este marea problemă, ci schimbarea miniștrilor. Fiecare vine și schimbă tot, toți dau legi ale învățământului pe negândite, nu se schimbă manualele, nu se schimbă curricula, care ar trebui schimbate, sunt rapoarte peste rapoarte și foarte puține soluții la problemele pe care noi le ridicăm. Marea problemă a Ministerului este că, în cadrul său, nu a lucrat nimeni care să știe, cu adevărat, ce se întâmplă la nivelul Inspectoratelor Școlare. Este o muncă aici de chinez bătrân. Se muncește până seara târziu. Au fost momente când s-a plecat și la ora 00:00 de aici. Nu este o laudă, este o realitate și nu este valabilă doar la noi, în Sibiu.
Și totuși ați reușit să faceți ceva din perspectiva funcției dumneavoastră?
Eu spun că am reușit, în primul rând, să schimb mentalitatea. Deși există un afiș cu audiențele, pentru că așa îmi cere legea să scriu acolo, oricine și oricând poate intra în acest birou și să vorbim despre problemele care se nasc. Nu cred în inspectorul general care stă în birou câteva ore și restul nu contează. Am bătut fiecare școală în parte și am luat legătura cu toate cadrele didactice. De foarte multe ori intram în clasă, rugam profesorul să mai întârzie ora și întrebam elevii care sunt problemele cu care se confruntă.
Și pentru că ați menționat: care sunt problemele lor?
Unele care m-au impresionat. Au o curriculă foarte încărcată, multă materie. Au profesori care dau teme în disperare sau care consideră că la specialitatea lui copilul trebuie să știe totul. Eu nu cred că elevul trebuie să știe de toate, pentru că, din toate nu va ști nimic. Nici abordarea nu este bună. Trebuie să recunosc că în generația de astăzi, copiii sunt foarte, foarte inteligenți. Nu mai merge să predăm așa cum ne predau nouă profesorii. Închide manualul, dechide caietul, ce ați avut de pregătit, dai nota 4 și iar predai. Nu mai merge. Sau, dacă ni se pare nouă că un copil spune o glumă ce ne atinge orgoliul, ne luptăm să-i dăm 1 sau 9 la purtare. Eu spun că facem o greșeală. Trebuie să te integrezi în colectiv și să te impui altfel decât prin catalog. Acesta este marea mea teamă, că profesorului, la ora actuală, dacă îi iei catalogul, are o mare problemă: nu se mai poate impune. Aproape zilnic vin părinți cu astfel de probleme. Eu nu-i pot impune profesorului schimbarea notei, dar îmi doresc să-i fac conștienți că trebuie să ne remontăm și să ne adaptăm.
Ce se poate face pentru ca elevii să nu mai aibă aceste probleme?
Este foarte greu, aproape imposibil să schimbi mentalități. Am vorbit cu directorii la nivelul fiecărei instituții de învățământ să li se explice profesorilor că vacanța este vacanță și că fiecare copil trebuie să se joace. Eu cred că un copil, pentru a deveni OM, are nevoie de joacă. Am stârnit ilaritate la încheierea Olimpiadei de Informatică când i-am întrebat când v-ați julit ultima oară, când v-ați lovit ultima oară, când ați văzut ultima oară o pasăre? Un mare șoc l-am avut atunci când o elevă de clasa a II-a, tare dragă mie, mi-a spus: „Uite, Ștefi, o pasăre!”. Și eu am întrebat-o ce pasăre este și nu a știut să-mi spună. Era o vrabie. Este o problemă gravă. Nu trăim într-o mare metropolă. Copiii noștri trebuie să vadă în realitate o mâță, un câine, o vacă, o vrabie, nu doar în cărți.
Care au fost marile provocări în anul școlar care tocmai se încheie?
Sunt cam aceleași întotdeuna. Ne confruntăm cu o mare lipsă de personal, cu precădere la învățământul preșcolar, avem un singur profesor psiholog la 600 de copii, nu avem cabinete medicale în toate unitățile de învățământ așa cum ar trebui, nu avem spații suficiente, iar numărul de copii este în creștere, nu avem săli de sport. Nu știu dacă 20% din școlile din Sibiu au sală de sport. Ministerul nu alocă posturi, nu se mai construiesc creșe, nu se mai construiesc școli, mare parte din cele care există sunt retrocedate și noi suntem cu mâinile legate. Așa se creează situații care hrănesc presa, dar nu rezolvă problemele sistemului. Așa trebuie să se trezească părinții la două noaptea să-și înscrie copilul sau educatorul să fie pus în dificultate că are 30 de copii de grupă mijlocie. Dacă unul vrea să meargă la baie, ce face? Se duce cu el să nu pățească ceva și lasă nesupravegheați 29 de copii care pot face orice, oricând sau stă cu ei și pățește celălalt ceva. Să nu mai vorbim despre salariile de mizerie. Angajații grădinițelor depun o muncă titanică.
O provocare este și organizarea Examenelor Naționale și a simulărilor și să nu uităm de marea provocare: găsirea cadrelor didactie bine pregătite și serioase, în anumite zone ale județului. Din fericire, o rezolvăm de fiecare dată. Nu avem zone cu probleme. Mereu am găsit profesori, în 90% calificați, care să ocupe posturile.
Și pentru că ați menționat de examenele naționale, suntem în plină desfășurare. În ultimii ani procentele au crescut încet, dar sigur.
În ultima vreme suntem mereu printre primii 10, la examenul de BAC, la Titularizare, la Evaluare Națională. Eu spun că asta dovedește că învățământul sibian este unul serios și de perspectivă. Însă, mereu este loc și de mai bine. Cu neseriozitate privesc elevii simulările. Eu am o vorbă. Copiii simulează simularea, însă greșesc. Este un test binevenit prin care nu faci altceva decât să te verifici. În rest, ținem legătura permanent cu conducerea școlilor, profesorii se implică, se fac în mod gratuit ore de pregătire pentru Bacalaureat. De asemenea, avem o relație extraordinară cu Universitatea „Lucian Blaga”. Și profesorii de acolo fac pregătire cu elevii noștri. Mai mult, vă pot spune că avem în vedere încheierea unui contract anul viitor, prin care universitatea să susțină financiar elevii excepționali care nu au însă o condiție socială foarte bună, cu condiția ca, după de termină liceul, să rămână la o facultate din Sibiu.
Putem vorbi despre egalitatea de șansă în ceea ce privește elevul care învață la sat, față de cel care învață la oraș? Se bucură cu toții de aceleași condiții?
Dacă este să vorbim în procente, pot spune că 80% din școlile de la sat arată mai bine decât școlile din municipiul Sibiu. Implicarea primăriilor este evidentă în acest aspect. Internet există peste tot, există microbuze și nu avem probleme cu transportul. Eu spun că există egalitate de șanse. Plus că avem, de vreo 3 ani, un proiect foarte frumos. O olimpiadă de matematică a elevilor de la țară, iar rezultatele sunt foarte bune. Copiii aceștia au o inteligență nativă deosebită și, dincolo de asta, mai au respect și bun simț. Nu o dată mi-am dorit să mă mut cu titulatura la țară. Îi apreciez și pe cei din Sibiu, dar, mânat de origini, mă simt mai atras de sat.
Cadrele didactice școlarizate în aceeași perioadă cu generația de acum sunt bine pregătite?
Nu vreau să-i vorbesc de rău, pentru că sunt colegii mei, dar notele din examene, de la Titularizare vorbesc de la sine. Nu poți fi perfect pregătit, orice examen poate fi picat. Fiecare dintre noi am picat câte un examen, oricât de bine pregătiți am fost, pentru că nu le poți știi chiar pe toate, dar când predomină notele sub 5 în detrimentul celor de 8, 9… Cum poate candidatul să intre la clasă când are nota 4? El cum poate evalua un elev? Ce credibilitate pot avea ei în fața elevilor și cum se pot impune cu acele note de 3 și 4. Eu asta nu o pot înțelege.
Cu ce vă mândriți?
Cu introducerea învățământului dual în Sibiu. Suntem cotați printre județele fruntașe la acest tip de învățământ, cu atât mai mult cu cât anul 2017 este considerat a fi anul învățământului dual. Evident, totul s-a întâmplat cu sprijinul total al investitorilor din Sibiu și al Primăriei. Deși, la început, ne-am lovit de mentalitatea părintelui neinformat care credea că a face parte din învățământul dual înseamnă să fii mai prost decât cel care termină liceul, din fericire, văd că lucrurile încep să se schimbe. Și nu văd de ce ar fi altfel. Învățământul dual este un fel de profesională în care elevul are la dispoziție cazare, masă, primește bani și de la stat și de la firme și are posibilitatea unei contract în firmele respective. Cu alte cuvinte, 80% din cei care urmează un învățământ dual au șanse să lucreze în domeniu, pe când 80% din cei care urmează un liceu și o facultate au șanse mari să lucreze în alte domenii.
Aveți un mesaj?
Este principiul după care mă ghidez eu și despre care cred că ar salva învățământul românesc. Pentru a merge înainte, este nevoie de elevi dornici să învețe, de profesori bine pregătiți, adaptați secolului în care trăim și de o societate implicată, în primul rând părinții. Să eliminăm concurența absurdă, știți dumneavoastră, aceea după care copilul meu trebuie să fie cel mai bun și să dăm profesorului un statut. Din păcate, în ultimii ani, doar elevii s-au bucurat de așa ceva. Momentan nu există un echilibru. Dacă înainte părintele și profesorul strigau la copil: ce-i cu notele astea? Acum strigă părinții și copilul la profesor ce-i cu notele astea?
Ne trebuie o colaborare foarte bună pentru a merge înainte.
