Studenții din Sibiu iau startul noului an universitar, din nou, în centrul orașului. Universitatea „Lucian Blaga” și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu celebrează, împreună, deschiderea anului academic 2021-2022, luni, 27 septembrie, de la ora 14, în Piața Mare.
E lege ca, de câțiva ani încoace, ULBS să își adune studenții în inima Sibiului pentru a sărbători, alături de cei de la Academia Forțelor Terestre, debutul unui nou an academic.
Studenții, părinții, cadrele didactice și reprezentanți ai autorităților locale și județene vor spune „Prezent” în Piața Mare, luni, când o nouă „Toamnă studențească” va debuta.
Împreună, vor cânta imnul studențesc „Gaudeamus, Igitur!” și vor asculta îndemnurile conducerii celor două unități de învățământ.
Festivitatea va cuprinde și momente artistice, Filarmonica de Stat Sibiu având în program un scurt concert ce face parte din proiectul „Rock the Symphony”.
Cursurile, reluate față în față
ULBS a aprobat, recent, Planul de măsuri pentru desfășurarea noului an universitar, ce prevede, în primul rând, reluarea cursurilor fizice.
Potrivit documentului, activitățile didactice (activități de predare, seminar, lucrări practice și de laborator, îndrumare de proiecte de an, îndrumare pentru elaborarea de lucrări de licență, de disertație, teze de doctorat, activități de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și alte activități didactice practice și de cercetare științifică înscrise în planurile de învățământ) se vor desfășura prin participarea fizică, conform programului de desfășurare a acestora, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 1mp/student. În schimb, în situația în care nu se poate asigura suprafața minimă de 1mp/student, se va asigura distanțarea, inclusiv prin amplasarea optimă a mobilierului.
„Prin excepție, în situația în care infrastructura și resursele disponibile nu permit desfășurarea activităților didactice de curs prin participarea fizică cu formații de studiu mai mari de 80 studenți, conducerile facultăților vor solicita fundamentat Consiliului de Administrație desfășurarea activității în sistem online”, arată documentul aprobat de ULBS.
COVID scade numărul de locuri în căminele studențești
Anul acesta, în căminele studențești sunt mai puține locuri de cazare decât în anii anteriori, din cauza COVID-19 și pentru a se respecta distanțarea socială. În plus, Căminul 7 nu mai poate primi studenți, pentru că intră în reabilitare.
În total, în acest an academic, căminele studențești pot găzdui aproape 1.400 de tineri (față de aproape 2.000, cum erau în anii anteriorii), iar în fiecare unitate de cazare va fi amenajată o cameră neocupată, cu acces direct la baie, pentru izolarea eventualilor contacți COVID.
Conducerea ULBS a transmis că, pe cât posibil, în aceeași cameră vor fi studenți din aceeași serie și același an de studiu, cu respectarea distanțării fizice de cel puțin un metru între paturi. De asemenea, instituția recomandă cazarea în aceeași cameră a studenților care au urmat schema completă sau parțială de vaccinare.