Asociația „Joaca de-a ecologia” a continuat anul trecut inițiativele de educare a copiilor din Sibiu în vederea protejării mediului înconjurător, implicând elevii activ în găsirea de soluții pentru salvarea Planetei.
Astfel, în 2018, organizația a dezvoltat două proiecte dedicate elevilor din clasele primare din Sibiu. Primul proiect, “Eu salvez animalele”, i-a încurajat pe cei mici să salveze animalele, prin prisma desenelor, iar trei dintre desene au devenit instalații inedite de joacă din materiale reciclate. În urma celui de-al doilea proiect, denumit “Copiii salvează Planeta”, a fost tipărită cartea cu același nume, care include povești pe teme ecologice scrise și ilustrate de elevi. În plus, trei clase au fost dotate cu materiale educative în valoare totală de 3,900 lei.
Tot anul trecut, asociația a publicat cea de-a treia carte din seria menită să îi educe pe preșcolari în vederea protejării mediului. “Delfinii înoată liber” i-a purtat pe cei mici într-o aventură la mare, pentru a veni în sprijinul animalelor marine.
Ateliere pe tematice ecologice au continuat și în 2018, cu “Să descoperim copacii”, desfășurat la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, “Reciclarea distractivă”, organizat în cadrul “Este Film Festival”, și “Bărcuțe din materiale reciclate”, care a avut loc în cadrul Street Delivery Sibiu.
Pentru 2019, asociația “Joaca de-a ecologia” și-a propus să continue eforturile de educare a copiilor prin intermediul cărților, cu două astfel de inițiative planificate: “Grijă pentru păsări”, care îi aduce pe cei mici aproape de viețuitoarele cu aripi, și “Ape limpezi”, care abordează problematica poluării mărilor și oceanelor. Organizația intenționează să organizeze în continuare ateliere cu tematici ecologice variate și să extindă inițiativele care îi implică pe elevii sibieni.
Persoanele care doresc să sprijine astfel de proiecte pot direcționa 2% din impozitul pe veniturile din salarii și pensii în beneficiul organizației, completând formularul 230 cu datele asociației, sau pot face donații direct în contul: RO10RNCB0284153263790001. Formularul 230 este disponibil pentru tipărire pe pagina de internet www.joacadeaecologia.ro, secțiunea „Donează”. Termenul limită de depune a formularului completat la ANAF este 15 martie 2019.
Asociația „Joaca de-a ecologia” a fost înființată la Sibiu și urmărește educarea copiilor în vederea protejării mediului, prin inițiative variate, precum ateliere, cărți pentru copii, ieșiri în natură și ecologizări de spații verzi.