0.2 C
Sibiu
luni, ianuarie 6, 2025

Tinerii, atrași de universități din străinătate

Cele mai citite

Visul de a învăța la academii de renume din Europa sau America îl are aproape orice tânăr. În ultimii ani, studiile în afara țării nu mai sunt străine de elevii din România.

Viitorii studenți își doresc un viitor mai bun, un sistem educaţional fără probleme și un loc de muncă după terminarea facultății. Acestea sunt principalele motive pentru care mulți tineri sunt hotărâţi să studieze peste hotare. Majoritatea liceelor din Sibiu au sau au avut de-a lungul anilor astfel de elevi sau absolvenți. Colegiul Național ,,Gheorghe Lazăr”, Liceul de Artă, Colegiul Național Pedagogic ,,Andrei Șaguna”, Colegiul Național ,,Samuel von Brukenthal” sau Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” sunt câteva dintre școlile sibiene care se pot mândri cu acest lucru.

,,Criteriul de bază este, fără discuție, valoarea, pentru a putea accede acolo. Apoi, dorința de perfecționare și credința că numai în universitatea aleasă îți vei îndeplini visul. Mai este nevoie de tenacitate și de spirit de concurență, de putere de caracter, de abilități de adaptare și de comunicare”, este de părere Eugen Dornescu, directorul Liceului de Artă din Sibiu.

După absolvire, foarte mulți elevi care au învățat aici, au ales studii universitare, burse semestriale sau specializări în străinătate. Țările pentru care au optat aceștia sunt Anglia, Franța, Belgia, Germania, Spania, Elveția, Olanda, Austria, Grecia, Cehia sau Canada.

,,Este adevărat că, în unele instituții de învățământ superior din străinătate, sunt condiții mult mai bune de studiu și profesori de excepție. Au, în general, oferte generoase ca număr de locuri și de specialități care au devenit accesibile și pentru studenții români”, a precizat Eugen Dornescu.

Din cadrul Liceului de Arte, absolvenții care și-au continuat studiile în afara țării sunt la specialitățile arte plastice: pictură, grafică, sculptură, design și muzică: pian, flaut, violă, clarinet, percuție, dirijat, canto. Potrivit directorului Liceului de Artă din Sibiu și învățământul artistic universitar românesc, atât cel muzical, cât și cel artistico-plastic este de mare calitate, de aceea și la noi vin studenți străini.

Criterii și condiții

Pentru tinerii interesați să studieze în afara țării sunt câțiva pași de urmat. Profesorii și consilierii educaționali din cadrul școlilor îi ajută cu informații, facilitându-le accesul la diferite programe gratuite de consiliere, sau dialogul cu diverse asociații care se ocupă de acest lucru. Pe parcursul unui an școlar , în licee se organizează prezentări, workshop-uri pentru elevi și părinți, training-uri pentru profesori din partea unor astfel de organizații. Există, de asemenea, târgul RIUF, unde elevii interesați vin să cunoască oferta universităților din străinătate sau din România.

,,Criteriile diferă de la o țară la alta și de la specializare la specializare, dar, în principiu, e important ca aceștia să aibă o situație generală academică bună, să aibă cunoștințe avansate de limbă engleză, să fi fost implicați în proiecte de voluntariat, activități relevante domeniului de studiu ales și să aibă o bună gestiune financiară familială”, a precizat Teodora Mihălcioiu, coordonator regional în cadrul unui astfel de program. Potrivit acesteia, în Sibiu, sunt consiliați anual elevi în vederea aplicării pentru studii universitare în străinătate.

,,Sibiul este un oraș în care revenim în fiecare an pentru a susține prezentări. Ne dorim să le oferim elevilor din clasele a XI-a si a XII-a toate informațiile, astfel încât să decidă în cunoștință de cauză ce parcurs academic își doresc să urmeze. Acesta este deja al șaselea an în care echipa noastră este prezentă în colegii prin prezentări, traininguri susținute profesorilor sau workshop-uri la care participă și părinți”, a precizat Teodora Mihălcioiu.

În Sibiu, în anul școlar 2014 – 2015, au aplicat la studii în străinătate, cu ajutorul unor astfel de consilieri, în jur de 33 de elevi.

,,Încă din copilărie am fost fascinat de limba germană și, ca atare, am absolvit atât școala gimnazială, cât și liceul în limba germană maternă. Am promovat examenul pentru obținerea diplomei de limba germană DSD cu rezultate foarte bune, iar în continuare vreau să studiez în Munchen, specializarea tehnică dentară, deoarece vreau să ajut lumea să aibă un zâmbet frumos”, a declarat Vlad-Ilie Isarie, absolvent al Liceului Teoretic Onisifor Ghibu”, promoția 2016.

Burse și taxe universitare

În general, universitățile din Europa solicită alcătuirea unui dosar care conține: eseul personal pe care îl scrie elevul, scrisoarea de recomandare din partea unui cadru didactic, certificatul care atestă cunoașterea limbii engleze, diploma de Bacalaureat care se atașează la dosar abia la finalul clasei a XII-a.

,, Recomandarea noastră este ca elevii să nu se bazeze doar pe burse atunci când pleacă la studii în străinătate, ci să aibă și bani puși deoparte. Motivul constă în faptul că nu pot avea garanția acordării unei burse în cele mai multe situații. Bursa e bine să fie privită ca o surpriză frumoasă. De exemplu, taxele universitare din Marea Britanie sunt de aproximativ 9.000 de lire sterline pe an, dar acestea se acoperă integral printr-un împrumut guvernamental oferit cetățenilor care fac parte din Uniunea Europeană. Aceeași situație este și în cazul Olandei, unde școlarizarea este de aproximativ 2.000 de euro pe an, dar se acoperă tot printr-un împrumut guvernamental. În Danemarca, taxele universitare sunt 0. Costurile aferente chiriilor și banilor de buzunar diferă foarte mult de la țară la țară, și de la oraș la oraș, iar aici este extrem de importantă susținerea părinților. Tocmai de aceea noi am realizat materiale dedicate părinților și organizăm evenimente speciale pentru aceștia”, explică Teodora Mihălcioiu.

Printre cele mai populare specializări din ultimii ani se numără Business and Management, Computer Science, Management Turistic și Psihologie/Criminologie. Totuși, sunt și elevi care aleg să plece la studii în străinatate în domenii mai specifice: artă fotografică, actorie, arhitectură, biochimie, literatură într-o anumita limbă, fizică aeronautică, astrofizică, animație video, producție de sunet sau design vestimentar.

„Intenționez să studiez mai departe în Bristol la «University of West of England», în domeniul psihologie-criminologie, profil pe care l-am ales încă din clasa a IX-a. La luarea acestei decizii a contribuit, atât faptul că știu foarte bine limba engleză, cât și sistemul de învățământ bazat pe practică”, este de părere Casandra Potor, absolventă a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu”, promoția 2016.

Rezultate bune

De asemenea, cei care doresc să-și continue studiile la universități de prestigiu din Europa și nu numai, trebuie să aibă și rezultate foarte bune la învățătură.

,,Cele mai importante două condiții sunt: să obțină cel puțin media generală 8 la Bacalaureat și să știe foarte bine limba engleză, dar și să dovedească acest lucru printr-un atestat internațional. Nu trebuie să ne lăsăm influențați de mitul conform căruia sunt admiși doar elevii care au 10 pe linie”, explică Teodora Mihălcioiu.

Cam 10 – 15% dintre cei care au învățat la Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” studiază acum în diferite universități din Danemarca, Austria, Germania sau Anglia.

,,De obicei, ei aplică în funcţie de mediile obținute la examenul de Bacalaureat, dar și de alte criterii cerute de către instituțiile de învățământ din aceste ţări, unde nu sunt taxe de școlarizare, ci doar de întreţinere. Unii dintre acești tineri au burse de studiu pentru că sunt studenți străini, iar aceste universități au un număr de locuri destinat acestora”, a precizat Dorina Cismaş, directorul Liceulului Teoretic ,,Onisifor Ghibu”.

Școala îi ajută din punct de vederere logistic, prin organizarea de întruniri în care anumite asociaţii studenţeşti vin și îi informează pe elevi cu privire la acest subiect. Liceul pune la dispoziție sala de clasă, videoproiector și tot ce au nevoie aceștia pentru ca întâlnirea cu elevii, părinții și profesorii să se desfășoare în cele mai bune condiții.

,,Am decis să studiez în Elveția la Universitatea «Cesar Ritz Colleges». Am fost acceptat în urma cu câteva săptămâni și o să urmez Administrarea Afacerilor în domeniul ospitalier. Am ales această specializare în Elveția, pentru că, aici, educația este la cel mai înalt nivel pe plan mondial. Doresc ca după studii să mă întorc în țară pentru a încerca să ajut la dezvoltarea acesteia împreună cu noile generații”, a declarat Jean Tatu, absolvent al Liceului Teoretic ,,Onisifor Ghibu”, promoția 2016.

La Colegiul Național Brukenthal, absolvenții care doresc să studieze în afara țării aleg, în cea mai mare parte, universități din Germania sau Austria.

Există și tineri care pleacă în timpul liceului, dar aceștia, de obicei, se mută cu familia pentru că unul dintre părinți a primit o slujbă în afara țării. Există cazuri în care pleacă pentru o perioadă scurtă de timp, șase luni sau un an de zile. În astfel de situații, noi le rezervăm locul, iar când se întorc, vin tot la noi”, a explicat Hermann Gerold, directorul Colegiului Brukenthal.

Și la colegiile Lazăr și Pedagogic sunt tineri care aleg să nu studieze în țara natală.

,,După terminarea liceului, avem absolvenți care pleacă să învețe în străinătate, în special cei care au absolvit la secția germană. Aceștia aleg atât universități din Europa, cât și din SUA. Din păcate, nu avem o evidență a lor, pentru că, ulterior, nu avem un feedback din partea acestora”, a declarat Rodica Ţâlnariu, directorul Colegiului Național Pedagogic ,, Andrei Șaguna”.

Publicitate
Ultimele știri

Știrea politică a începutului de an: Diana Șoșoacă se retrage din viața publică

Diana Șoșoacă se retrage din spațiul public în unor unor amenințări la adresa ei și a familiei, a anunțat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect