La finalul celei de-a cincea ediții a Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO), sibienii au predat torța craiovenilor, Cetatea Băniei fiind gazda evenimentului ITO 2019. Predarea torței, ca simbol al continuării tradiției acestui tip de manifestație, s-a desfășurat în timp ce participanții intonau imnul ITO 2018.
După Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de arhierei la Catedrala Mitropolitană, câțiva voluntari au citit un document prin care au fost sintetizate concluziile și dorințele exprimate în cadrul discuțiilor de la ateliere din acest an. Temele de discuție au fost „Nevoia mea de Biserică – între reflex și realitate”, „Updatarea/Actualizarea Bisericii: Biserica 4.0”, „Nevoia de dezvoltare personală: Poate fi Biblia manual de dezvoltare Personală?”, „Biserica: validarea fericirii/mântuirii”, iar atelierele s-au desfășurat vineri, 7 septembrie. Tinerii au solicitat în urma dezbaterilor mai multă implicare activă a Bisericii în viața comunitară; actualizarea predicilor preoților; un modelul pastoral care cuprinde școli de duminică, pelerinaje tematice (vizitarea fostelor temnițe comuniste, monumente care marchează Primul Război Mondial ș.a.), activități sociale care să creeze liantul între generațiile țării; reciprocitate în cunoașterea personală; evitarea clișeelor de gândire.
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu a marcat începutul toamnei anului 2018, fiind un eveniment cu caracter național și internațional, ce a reunit în cetatea transilvană un număr de peste 3000 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani.