Festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu va avea loc, anul acesta, într-un format mai restrâns, determinat de situația pandemică la nivel național și local. Evenimentul va avea loc luni de 28 septembrie 2020, ora 12:00, la Sala Transilvania și, la fel ca în anii precedenți, va fi organizat împreună cu Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
”Deși ne-am fi dorit ca studenții să fie alături de noi într-un număr cât mai mare, contextul neobișnuit în care ne aflăm ne determină să ne conformăm unor măsuri elementare de prevenție. Am adoptat aceste măsuri cu un anume regret, dar mai ales cu responsabilitate, fiind convinși că siguranța tuturor primează în fața oricăror alte considerente”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul Univestității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Având în vedere că participarea fizică la festivitate va fi strict limitată la persoanele invitate, evenimentul va putea fi urmărit live, atât pe pagina de internet a universității (www.ulbsibiu.ro), cât și pe paginile de facebook ale ULBS și AFT.
Început în 2016 în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, programul ”Săptămâna de orientare” va fi extins acum la nivelul întregii universități. Astfel, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie, studenții ”boboci” vor participa la activități care să îi familiarizeze atât cu viața de student cât și cu orașul Sibiu, pe cei care vin din alte localități. ”Avem pregătite evenimente și acțiuni care îi vor implica pe toți cei din anul I, dar și unele specifice, organizate la nivelul fiecărei facultăți. Chiar dacă o parte dintre acestea se vor desfășura online, suntem convinși că ele îi vor ajuta pe studenți să se adapteze mai ușor la tot ceea ce înseamnă ULBS și Sibiul”, a declarat prof. univ. dr. Raluca Sassu, prorector Studenți și Relația cu Comunitatea.