Rezultatele la prima sesiune a examenului de bacalaureat au fost afișate la centrele de examen şi online pe bacalaureat.edu.ro.
Potrivit Ministerului Educației, rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).
AICI găsiți rezultatele la Bacalaureat din județul Sibiu.
În județul Sibiu nu a fost înregistrată nicio medie de 10.
Au fost două medii de 9,96 la Colegiul Național „Octavian Goga”, respectiv la Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu și o medie de 9,95 la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12-18, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.
Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulat):
- susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
- susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
- obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
- Urmărește Sibiu 100% în Google News