19.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

ULTIMA ORĂ/Ministerul Educației: Semnarea contractului educațional nu afectează exercitarea drepturilor părintești

Cele mai citite

Semnarea contractului educaţional nu afectează exercitarea drepturilor părinteşti, au precizat, miercuri, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, adăugând că afirmaţia potrivit căreia pe „perioada contractului educaţional, autoritatea tutelară asupra elevului nu mai aparţine părinţilor” nu a fost făcută de ministrul Educaţiei, Ligia Deca, aceasta apărând „pe reţele sociale şi nu provine din surse oficiale”.

Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionarea a Unităţilor de învăţământ preuniversitar, OFUIP, unităţile de învăţământ încheie cu părinţii sau reprezentanţii legali/elevii majori, în momentul înscrierii beneficiarilor primari în registrul unic matricol, un contract educaţional, în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor, conform prevederilor legale în vigoare.

„Prin hotărâre a consiliului de administraţie, la contractul educaţional pot fi adăugate şi alte clauze, a căror natură nu poate afecta interesul superior al beneficiarului primar în funcţie de specificul fiecărei unităţi şi după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor/reprezentanţilor legali, prin act adiţional semnat de ambele părţi”, transmite Ministerul Educației.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Din cauza prețului uriaș, cozonacul se vinde la…felie. Unul întreg ajunge și la 200 de lei

Cozonacul a ajuns la prețuri exorbitante înainte de Sărbătorile Pascale, iar unii români au ajuns să îl cumpere la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect