7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Un elev de la „Iorga”, eliminat de la simularea la EN, după ce i-a sunat telefonul în timpul examenului

Cele mai citite

Un elev de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu a fost eliminat din timpul simulării primei probe la Evaluarea Națională, după ce i-a sunat telefonul mobil pe care îl avea în buzunar în timpul examenului. Potrivit IȘJ Sibiu, acesta semnase procesul verbal prin care a luat la cunoștință faptul că telefonul trebuie depus la zona de depozitare a bagajelor.
Astăzi, elevii de clasa a VIII-a au susținut simularea la Limba și literatura română din cadrul examenului de Evaluare Națională 2022, între orele 9 – 11.
Conform IȘJ Sibiu, nu au existat probleme în privința organizării simulării la această probă, toate unitățile de învățământ cu clase gimnaziale putând accesa, multiplica și distribui subiectele la timp. De asemenea, nu au fost raportate situații de elevi cu probleme de sănătate în timpul desfășurării probei.
Din cei 3.600 elevi care puteau susține această simulare au fost prezenți 3.261 elevi (90,58%) și 339 elevi (9,42%) au absentat.
Simularea la EN va continua și mâine, 5 aprilie, cu proba la Matematică, urmând ca miercuri, 6 aprilie, elevii să susțină examenul la Limba și literatura maternă.
Elevii vor afla rezultatele în 14 aprilie.

Notele obținute se vor trece în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului.

Rezultatele la simularea Evaluării Naționale ”sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, după cum arată Ministerul Educației.
 

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

Pașaport de Weekend: 48 de ore în Augsburg – Piețe vibrante, biciclete și istorie de 500 de ani

Primăvara aceasta ne-am început aventura într-unul dintre cele mai vechi și surprinzătoare orașe ale Germaniei: Augsburg. În martie, orașul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect