Anunțul privind realizarea Studiului de Fezabilitate a centurii ocolitoare a municipiului de pe Târnava Mare a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Declarația îi aparține senatorului PSD Viorel Arcaș, care a explicat la finele săptămânii trecute că în acest mod, calendarul prezentat de ministrul Dan Șova la Mediaș se va respecta și nu au fost doar vorbe spuse în contextul campaniei electorale, așa cum s-a vehiculat în ultima perioadă. Potrivit senatorului Arcaș, lucrările la viitoare centură vor începe în 2015.
„Vreau să vă spun în mod oficial că ceea ce a spus ministrul Dan Șova la Mediaș respectă calendarul în ceea ce privește centura ocolitoare a municipiului Mediaș. În urmă cu câteva zile pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost publicat anunțul privind licitația pentru Studiul de Fezabilitate al centurii, după care va urma și licitația pentru proiectare și execuție. În aceste condiții, anul viitor vor începe lucrările la centura ocolitoare a municipiului Mediaș. Eu spun să nu ne mai luăm după voci pesimiste, ca să nu zic rău intenționate, care afirmau că lucrările la centura Mediașului nu vor începe. Iată că se respectă tot ceea ce a spus ministrul Dan Șova la Mediaș”, a explicat senatorul Viorel Arcaș.
Citeste și Dan Șova promite că în 2016 se va putea circula pe centura ocolitoare a Mediașului