5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Moarte suspectă a unui copil de 6 ani. Tatăl minorului a fost dus la audieri

Cele mai citite

Poliţiştii sibieni investighează decesul unui copil după ce vineri dimineaţa, prin apel 112, un bărbat din localitatea Brădeni a sesizat I.P.J. Sibiu cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 6 ani, este decedat.
O echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuința indicată, unde, într-o cameră a locuinței, pe un pat, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui copil, în vârstă de 6 ani, fiul apelantului.
Trupul copilului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului.
„În prezent, tatăl copilului este audiat cu privire la cele constatate de echipa de cercetare. Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuându-se cercetări, în vederea stabilirii situației de fapt și încadrării juridice a faptei, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect