Trupele ruse care au invadat Ucraina au continuat atacurile în această dimineață, după o noapte care a fost marcată de explozii și focuri de armă în mai multe regiuni ale țării, dar preponderent în zona Kiev, acolo unde a fost ocupat aeroportul și se încearcă ocuparea întregului oraș.
Forțele armate ale Ucrainei au ținut piept armatei ruse mult mai bine decât estimau atât specialișii occidentali, dar și, probabil, generalii ruși și președintele Vladimir Putin. Sunt voci care spun că, cel mai probabil, rușii nu și-au atins toate obiectivele pe care și le stabiliseră pentru prima zi de atacuri, însă asta nu înseamnă că nu au reușit să avanseze.
Cele mai importante victorii ale militarilor ruși sunt cele din zona capitalei Kiev, unde aeroportul a devenit un obiectiv important, pe care mai târziu ar putea trimite trupe aeropurtate, pe măsură ce apărarea antiaeriană ucraineană va fi anihilată. În același timp, coloanele de blindate au înaintat dinspre nord, din Belarus, de unde sunt trase rachete în continuare spre cele mai importante obiective militare, dar și spre cele civile, după cum a anunțat președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. În zona aeroportului au fost notificate atacuri cu elicoptere, iar în zona Kiev autoritățile orașului au anunțat că sunt iminente atacuri aeriene, populația fiind trimisă în adăposturi.
Pentru a-și apăra capitala, ucrainenii se pare că au distrus singuri podul din Romanivka, cel care asigura legătura dintre aeroport și oraș, astfel încât înaintarea blindatelor rusești să fie încetinită. De altfel, mai multe explozii atribuite armatei ucrainene au fost raportate în zona unor poduri aflate în calea trupelor rusești.
În celelalte regiuni în care s-au consemnat atacuri continuă de asemenea luptele, fiind semnalate focuri de armă în zona Donetsk, dar și în Vorzel.
Președintele Zelenski a anunțat că a solicitat ajutor țărilor vecine, Poloniei, dar și României, cerând în continuare ca țările occidentale să facă presiuni asupra Rusiei prin intermediul sancțiunilor pentru a-i forța să oprească atacurile și să accepte negocierile diplomatice. Președintele Ucrainei a spus: „Avem nevoie de o coaliție anti-război!”.