O minoră de 8 ani a murit şi o alta de 12 ani se află în comă la Spitalul din Târgu-Mureş, dupa ce au fost spulberate de un autoturism pe şoseaua Mediaşului din localitatea Şaroşul pe Târnave. Nefericitul eveniment s-a petrecut miercuri seară, în jurul orei 20:00, când ambele fetiţe au ieşit dintr-o alimentară şi au traversat Drumul Naţional 14 printr-un loc nepermis şi fără să se asigure.
Potrivit martorilor, şoferul autoturismului nu a respectat culoarea roşie a semaforului care semnalizează lucrările de reabilitare care se desfăşoară la drum, a depăşit coloana de maşini, iar la aproximativ 100 de metri a accidentat pe cele două minore. Prima fetiţă de 12 ani a intrat în comă şi a fost transportată de urgenţă cu un elicopter SMURD la Târgu-Mureş, iar cea de-a doua fetiţă a fost resuscitată timp de aproximativ o oră, însă fără rezultat, asistenţii medicali declarând decesul.
„În urma cercetărilor la faţa locului, rezultă faptul că accidentul s-a petrecut pe fondul unei traversări neregulamentare a două minore, una în vârstă de 8 ani iar cealaltă de 12 ani, care au fost accidentate de către un autoturism ce se deplasa pe Şoseaua Mediaşului din localitatea Şaroşul pe Târnave, în direcţia de mers dinspre Sighişoara spre municipiul Mediaş. În urma accidentului a rezultat decesul fetiţei de 8 ani, precum şi vătămarea corporală gravă a fetiţei de 12 ani, care a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean Târgu-Mureş”, susţine subcomisarul Ion Mogoşan, şefului Poliţiei Rutiere Mediaş.
Şoferul care se afla la volanul autoturismului este fiul lui Claudiu Necşulescu, proprietarul Jidvei, cel mai mare producător român de vinuri de calitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii rutieri medieşeni vor continua cercetările, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment.