Tragedie pe strada Săcel. Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la canalizare într-un șantier deschis pe această stradăl. Un echipaj SMURD și o autoutilitară de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu s-au deplasat imediat pentru a-l salva pe muncitor. Potrivit ISU Sibiu, muncitorull este decedat, acesta lucrând la o adâncime de 5 m în momentul în care malul s-a prăbușit.
UPDATE: Bărbatul în vârstă de 49 de ani, angajat al SC Hidroconstrucţia SA, lucra la reţeaua de canalizare. În groapa adâncă de 5 metri se mai afla un coleg de-al său, acesta a reuşit însă să se salveze când malul de pământ s-a prăbuşit. “Am lucrat la instalarea conductei de canalizare, pregătisem patul, montaserăm ţeava, prelevam cotele când s-a desprins din capul sprijinirii, s-a desprins 15 centimetri de pământ. Pământul nu cade uniform şi l-a prins acolo. Am intrat cu excavatorul şi ams unat la 112, până la venirea echipajelor am intrat cu lopeţile şi cu cupa, am curăţat în jurul lui, se vedea mâna şi capul, am găsit casca strivită, dar nu am reuşit să îl scoatem. E tragic, e dureros.” ne-a povestit Liviu Ciorchine, colegul muncitorului
Reprezentanţii firmei spun că au fost luate toate măsurile de siguranţa însa tragedia s-a produs din cauza terenului. “S-au luat toate măsurile, se vede scutul de protecţie în şanţ, doar din cauza tipului terenului s-a putut întâmpla.” spune şeful de şantier
Medicii de la SMURD ajunşi la faţa locului l-au găsit pe bărbat decedat. Acesta suferise mai multe leziuni grave iar şansele ca el să supravieţuiasca în urma unui astfel de accident erau nule.
“Pacientul a fost găsit decedat, politraumatism cu traumatism cranio-facial sever, cu fracturi la nivelul masivului facial, cu deformarea feţei, traumatism toracic. Leziunile sunt incompatibile cu viaţa.” a declarat Mirela Bădescu, medic SMURD
Pompierii au muncit mai bine de 3 ore până când au reuşit să scoată trupul bărbatului de sub pământ. “La momentul ajungerii noastre nu se vedeau decât mici părţi din degetele unei mâini. Persoana era acoperită în totalitate de un mal de pământ. Intervenţia a fost deosebit de dificilă datorită posibilităţii în orice moment a surpării malurilor. Pentur a asigura o intervenţie oportună şi ‚cu asigurarea servanţilor am realizat consolidarea malurilor şi protecţia servanţilor prin menţinerea acestora cu cordiţe de salvare. După aproape 3 ore de intervenţie a fost scos cadavrul afară.” a declarat lt. col. Virgil Giurgiu, prim adjunct al ISU Sibiu
Inspectoratul Teritorial de Muncă a demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestei tragedii.