20.2 C
Sibiu
miercuri, iulie 9, 2025

Important pentru evaluarea persoanelor cu handicap

Cele mai citite

Guvernul a adoptat in luna decembrie a anului 2016, o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Noile prevederi vizează: continuitatea în acordarea drepturilor; evitarea situațiilor în care termenul nu poate fi respectat din cauza volumului mare de lucru; simplificarea și fluidizarea activității comisiei; asigurarea confidențialității datelor, care va elimina discriminarea la angajarea în muncă sau la înscrierea în diferite programe de formare; ușurarea vieții persoanelor cu dizabilități, aflate în situația de a finaliza un dosar de încadrare în grad de handicap și de a începe imediat pregătirea pentru întocmirea celui de revizuire; reducerea efortului si costurilor administrative, atât ale beneficiarilor cât și ale administratiei publice.
Documentul aprobat simplifică procedurile pentru încadrarea în grad de handicap, dând posibilitatea depunerii cererii tip de evaluare complexă și a documentelor necesare nu numai de către persoana solicitantă, așa cum este prevăzut în momentul de față, ci și de familia sa, reprezentantul legal, asistentul personal, organizaţia neguvernamentală al cărei membru este persoana cu handicap, sau, în lipsa acestora, de către orice persoană care o poate reprezenta. Această simplificare va ușura situația persoanei cu dizabilități. De asemenea, termenul de depunere a cererii-tip de evaluare complexă și a documentelor necesare în cazul persoanelor care solicită reevaluarea a fost prelungit de la 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap, la 60 de zile. În acest fel, se asigură o perioadă de timp suficientă pentru continuitate în acordarea drepturilor persoanelor cu handicap al căror certificat va expira și pentru care comisia de evaluare trebuie să elibereze unul nou.
Hotărârea de Guvern schimbă și termenul de soluționare al contestațiilor de la 45 la 60 de zile lucrătoare de la înregistrarea în Registrul de evidență al Comisiei Superioare. Această măsură a fost luată având în vedere volumul mare de activitate al comisiei superioare, de aproximativ 1.300 de contestații lunar. În plus, noul act normativ prevede mărirea perioadei de valabilitate a certificatului de încadrare în grad și tip de handicap, de la 6 luni la 12 luni, respectiv de la 12 la 24 luni. Certificatele eliberate până la data intrării în vigoare a acestei hotărâri rămân valabile până la sfârșitul perioadei de valabilitate, urmând ca în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, comisiile de evaluare să înlocuiască doar certificatele de încadrare în grad și tip de handicap, cu termen de valabilitate permanent, conform noului model aprobat, fără o reevaluare a persoanelor respective de către ANPD.  În judetul Sibiu, 13349 de persoane cu handicap au certificat de incadrare in grad de handicap cu valabilitate permanentă.
„Având în vedere modificările privind criteriile și metodologia pentru evaluarea și încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap, potrivit Ordinului nr.1985/1305/5805/2016 intrat în vigoare din data 19.12.2016 și respectiv, Ordinul nr.1306/2016 intrat în vigoare din data de 9.12.2016, prin prezenta dorim să aducem la cunoștință publiculul larg faptul că, odată cu noile reglementările legislative au survenit modificări și la nivelul formularelor tipizate pentru încadrarea copiilor într-un grad de handicap. Noile formulare se pot descărca, în cel mai scurt timp posibil, de pe site-ul instituției Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, respectiv www.dasib.ro. Noile formulare tipizate, conform noilor prevederi legislative sunt următoarele:
1.Fișa medicală sintetică, completată de medicul de familie al copilului;
2.Fișa psihopedagogică, completată de educator/învățător/diriginte de la unitatea de învățământ unde frecventează copilul;
3.Factorii de mediu şi ancheta socială (Ordinul nr.18/2003), completată de primaria de domiciliu a copilului;
4.Fișa psihologică, completată de psiholog clinician cu atestat de liberă practică.
Dosarul mai cuprinde și următoarele acte:
-Copie a certificatului de naștere a copilului sau actul de identitate;
-Copii ale actelor de identitate ale părinților/reprezentantul legal al copilului;
-Copie după ultima hotărâre a comisiei pentru protecția copilului sau hotărâre a instanței, după caz;
-Certificat medical tip A5, completat de medicul de specialitate;
-Copii ale documentelor medicale adiționale (bilete ieșire din spital, scrisoare medicală, alte investigații);
-Copie a certificatului de încadrare în grad de handicap în vigoare, la reevaluare;
-Copie după certificatul de orientare școlară și profesională în vigoare, după caz.
Pe această cale, dorim să informăm părinții/reprezentanții legali ai copiilor cu dizabilități aflați în evidența DGASPC Sibiu faptul că, Serviciul de evaluare complexă a copilului Sibiu a emis adrese de informare tuturor beneficiarilor, respectiv noile formulare tipizate. Pentru informații și ridicare a noilor formulare, vă rugăm să vă adresați Serviciului de evaluare complexă a copilului Sibiu, str. Bastionului, nr.6, zilnic între orele 08.00- 16.00. Programul cu publicul pentru depunerea dosarului complet și evaluare a copilului este luni, marți și joi între orele 9-13. Programul de ridicare a rezultatului este în fiecare zi de joi între orele 9-13”, explică responsabilii DGASPC Sibiu.

Publicitate
Cick
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Ce a putut să facă furtuna de marți. Zeci de copaci doborâți de vânt

O furtună violentă produsă în noaptea de 8 spre 9 iulie a provocat pagube semnificative în centrul stațiunii Tușnad,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect