11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Accident în plină stradă la Sibiu: o femeie de 64 de ani, rănită și dusă de urgență la UPU

Cele mai citite

Un accident rutier s-a produs, vineri, pe Calea Gușteriței din municipiul Sibiu, unde o femeie în vârstă de 64 de ani a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa strada.

Potrivit primelor verificări efectuate la fața locului, un tânăr de 22 de ani, din Sibiu, care se deplasa cu mașina dinspre Bulevardul Corneliu Coposu, a acroșat femeia în momentul în care aceasta s-a angajat în traversarea drumului.

În urma impactului, victima a suferit mai multe vătămări corporale. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, cu medic, a intervenit de urgență la fața locului.

În urma evaluării medicale, s-a constatat că femeia prezenta traumatisme craniene și faciale, precum și escoriații la nivelul membrelor superioare și inferioare.

Publicitate

După acordarea primului ajutor, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Când desertul devine urgență națională: Șoferiță prinsă cu 176 km/h „ca să nu se ardă cozonacii”

O șoferiță în vârstă de 35 de ani a transformat o urgență domestică într-un pericol public, după ce a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect