UPDATE: Şoferul vinovat de producerea accidentului nu are permis de conducere. Acesta se va alege cu dosar penal pentru conducere fără permis dar şi pentru vătămare corporală din culpă.
Ştirea iniţială.
Accident la ieşirea din Sibiu spre Agnita, două maşini s-au ciocnit violent iar în urma impactului trei oameni au fost răniţi.
Două ambulanţe SMURD intervin la faţa locului pentru a prelua victimele şi pentru a le transporta la spital. Din primele informaţii, acestea sunt conştiente şi nu au suferit răni grave.
Poliţiştii fac acum cercetări la locul producerii accidentului pentru a stabili cum s-a produs acesta. Din primele verificări cauza ar fi neadaptarea vitezei.




