În această săptămână, poliţiştii organizează acţiuni ample pe toate drumurile din judeţ. Sunt vizaţi şoferii vitezomani, cei care nu acordă prioritate pietonilor dar şi pietonii, şoferii mijloacelor de transport în comun dar şi şoferii care nu respectă regulile la trecerile la nivel cu calea ferată.
„În vederea creșterii siguranței în trafic și implicit, prevenirii accidentelor rutiere, pe parcursul acestei săptămâni polițiștii rutieri vor intensifica activităţile de impunere a legii, respectiv a celor de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile deschise circulației publice. În cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri vor utiliza aparatele radar din dotare.” a declarat luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Acţiunile poliţiştilor încep de astăzi şi se vor desfăşura în patru etape, până sîmbătă, 26 februarie. În primul rând, oamenii legii vor verifica autovehiculele de transport persoane.