Anul 2017 a reprezentat un an important pentru Aeroportul Internațional Sibiu, dar și pentru comunitatea sibiană și regională. În luna decembrie a acestui an au fost anunțate cinci noi rute spre Bruxelles Charleroi – Belgia, Copenhaga – Danemarca, Basel – Elveția, Paris Beauvais – Franța și Frankfurt Hahn – Germania, cu operare directă începând cu luna iunie a anului 2018. Astfel, rețeaua de rute oferită de aeroportul sibian se va extinde la 14 destinații din 9 țări. În prezent, pe aeroportul din Sibiu sunt operate zboruri directe spre nouă destinații, respectiv Milano, Madrid, Londra, Dortmund, Memmingen, Nürnberg, Stuttgart, München și Viena.
Joi, 21 decembrie 2017, pentru prima dată de la deschiderea aeroportului traficului aerian de pasageri, a fost înregistrat pasagerul cu numărul 500.000 ce a utilizat serviciile aeroportului pe parcursul unui an. SBZLUCKY 500 K, așa cum îl numește aeroportul, a fost Andreea T., care a sosit de la Memmingen, la ora locală 16:55, cu o cursă operată de compania aeriană Wizz Air. Pasagera a fost întâmpinată și premiată de către reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu și ai aeroportului într-un cadru festiv cu: o geantă de voiaj oferită de partenerul aeroportului SC Art & Craft Design SRL, materiale promoționale, un abonament de parcare cu valabilitate de un an și o plachetă aniversară. Andreea a fost plăcut surprinsă de întâmpinarea de care a avut parte la sosirea acasă.
„Dezvoltarea aeroportului și deschiderea de noi rute aeriene naționale și internaționale reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Sibiu, atrăgând creșteri în investiții, cultură și turism. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și se implică în promovarea și dezvoltarea economică a județului Sibiu, cu consecințe directe în creșterea nivelului de trai”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
„Această performanță ne onorează, iar atingerea acestei cifre subliniază statutul aeroportului sibian de catalizator pentru economia locală și regională, prin prisma asigurării accesului la noi piețe, crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea serviciilor conexe asimilate unui aeroport. Am certitudinea că anul 2018 va fi cel puțin la fel de dinamic ca și 2017, având în vedere noile zboruri anunțate cu operare directă din iunie 2018 și, nu în ultimul rând, frecvențele adiționale pentru rutele deja operate”, a precizat Gabriel Tischer, Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Sibiu.
„Atingerea pragului de 500.000 de pasageri ne motivează și, nu în ultimul rând, confirmă încă o dată faptul că interesul pasagerilor pentru rutele operate de la Aeroportul Internațional Sibiu continuă trendul ascendent. Dezvoltarea traficului de pasageri pe Aeroportul Internațional Sibiu, susținută de Consiliul Județean Sibiu prin acțiuni tangibile, este o constantă în evoluția aeroportului, bazată inclusiv pe potențialul turistic și contextul economic favorabil al județului Sibiu și al arealului deservit. Mulțumim tuturor pasagerilor care au ales ca punct de plecare sau sosire aeroportul din Sibiu”, a declarat la rândul său, Marius Ioan Gîrdea, Directorul General al Aeroportului Internațional Sibiu.