2.9 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

ALERTĂ METEO: Cod Portocaliu de viscol puternic în Sibiu și alte județe

Cele mai citite

Zonele montane înalte din 17 judeţe se vor afla luni şi marţi sub Cod portocaliu de viscol puternic, rafalele de vânt ajungând până la 120 km/h, conform unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, în intervalul 16 decembrie, ora 10:00 – 17 decembrie, ora 21:00, în Carpaţii Orientali şi Meridionali, la altitudini de peste 1.600 metri, vântul va sufla tare cu rafale de 90 – 120 km/h, viscolind puternic zăpada depusă în zilele precedente şi determinând scăderea vizibilităţii.

Zone montane avertizate se află în judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 60 – 90 km/h, în zona de munte din restul ţării.

Publicitate

Vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 de metri vor predomina ninsorile şi va fi viscol.

Tot luni şi marţi, în Dobrogea, în jumătatea de nord a Moldovei şi Crişanei, în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în vestul şi sudul Olteniei şi al Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală, în general, de 50 – 60 km/h.

În aceste zone meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic.

Potrivit ANM, vântul va avea, temporar, intensificări şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe şi cu viteze mai mici, respectiv rafale de 40 – 50 km/h.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Nicușor Dan anunță că va da în judecată AEP. Decizia președintelui României vine după ce instituția a decis rambursarea parțială a banilor din donații

Articol de Daniela ArnăutuSuma de peste 900.000 de lei nu va fi rambursată, pentru campania președintelui Nicușor Dan de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect