14.1 C
Sibiu
joi, mai 29, 2025

ALERTĂ METEO: Coduri Portocaliu și Galben de ploi abundente în țară. Probleme vor fi și în Sibiu

Cele mai citite

Ploile abundente și vântul puternic vor afecta România în următoarele două zile, iar 14 județe vor fi sub Cod Portocaliu.

Până joi dimineața, în Moldova, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Munteniei și Dobrogei va ploua și se vor acumula local 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…60 l/mp.

banner
banner
banner

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării cu viteze la rafală în general de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80…90 km/h.

Începând de marți, ora 10, până joi, ora 3.00, în județele Galați, Brăila, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, zona de munte a județului Vâlcea și zona joasă a județelor Prahova și Buzău va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25…50 l/mp.

În același interval va fi în vigoare o alertă Cod portocaliu.

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Brașov și zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău vor fi ploi importante cantitativ și se vor acumula 50…70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.

Vântul va sufla puternic în majoritatea țării, cu rafale de 40-50 km/h. În Moldova și în vestul Olteniei vitezele vor ajunge la 50-60 km/h.

Situația cea mai dificilă va fi în munți, unde rafalele vor atinge 70-90 km/h în Carpații Meridionali și Orientali, iar la peste 1.800 de metri altitudine vor depăși 90-110 km/h.

FOTO: Arhivă

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
Ultimele știri

Premii pentru elevii sibieni la faza națională a concursului de creativitate „Speak Out!”

În perioada 23–25 mai 2025, la Cluj-Napoca, s-a desfășurat faza națională a concursului de creativitate „Speak Out!”, ediția a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect