ANAF a confirmat, vineri dimineața, că a preluat casa deținută în mod ilegal de fostul președinte al României Klaus Iohannis.
Yala a fost schimbată pentru ca statul să poată pătrunde în imobil, căci se pare că soții Iohannis nu au predat cheile.
„Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condițiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu.
Preluarea vine ca urmare a unei moșteniri vacante culese de Statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate.
Procedura de preluare a fost gestionată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov.
În urma corespondenței purtate cu foștii proprietari și în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituția a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar.
Subliniem că foștii proprietari și-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spațiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare.
„ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale.
În acest caz, instituția a acționat transparent și cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”, a declarat Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
ANAF va continua să acționeze în mod transparent și echitabil, asigurându-se că toate bunurile care revin statului, indiferent de natura lor, sunt administrate și valorificate corect în beneficiul bugetului public”, a transmis ANAF.
Fostul șef de stat a pierdut oficial casa după ce justiția a anulat certificatul de moștenitor pe baza căruia imobilul din Sibiu a fost dobândit de femeia de la care Iohannis a achiziționat-o.
Klaus Iohannis nu scapă, însă, de probleme. Fostul președinte trebuie să mai achite aproximativ un milion de euro către ANAF, sumă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință în perioada 1999 – 2015 (plus dobânzi și penalități).
În această perioadă, casa lui Iohannis a fost închiriată către o bancă.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.