1.3 C
Sibiu
marți, ianuarie 6, 2026

Ancheta în cazul poliţistului agresat a fost preluată de procurori

Cele mai citite

Ancheta în cazul poliţistului din Slimnic agresat de un pădurar şi un şofer care transporta lemn tăiat ilegal, a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. ei doi indivizi au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi pentru ultraj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
„Probele administrate până la acest moment conduc la suspiciunea rezonabilă că suspecţii, la data de 05.09.2017, în jurul orei 12:40, în zona porţii imobilului cuprinzând terenuri, livadă şi construcţii, zona denumită popular Şarba, au exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate, agent de poliţie încadrat la Postul de Poliţie Slimnic, în timpul exercitări de către acesta a atribuţiilor de serviciu, procedând la împingerea şi lovirea lui de poarta din profile metalice a imobilului  în scopul dezarmării de pistolul aflat în dotare, cauzându-i conform certificatului medico-legal, leziuni traumatice. De asemenea, există probe care conduc la suspiciunea rezonabilă că unul dintre suspecţia  ridicat arma letală, pistol Carpaţi, calibrul 7,65 mm, intrând fără drept în detenţia acesteia şi a aruncat-o în curtea imobilului, la o distanţă de aproximativ 20 de metri de poarta de acces.” se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu
Cei doi bărbaţi, pădurarul şi şoferul, au fost reţinuţi şi urmează să fie duşi în faa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Totul e gata pentru petrecere: Ionii din Copșa Mică, sărbătoriți în aer liber

Copșenii care își aniversează onomastica de Sfântul Ioan vor fi sărbătoriți în aer liber de toți locuitorii orașului, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect