4.1 C
Sibiu
vineri, ianuarie 24, 2025

Atenție ce postați pe rețelele de socializare. Bărbat reținut după ce a instigat la violență

Cele mai citite

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Baru Mare, județul Hunedoara, a fost reținut de polițiști pentru comiterea infracțiunii de instigare publică.

El a fost acuzat că a postat pe un cont de socializare două materiale prin care îndemna la acte de violență împotriva unor persoane publice, a informat vineri Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

„Activitățile desfășurate de organele de cercetare penală au relevant faptul că bărbatul, domiciliat în comuna Baru Mare, ar fi postat pe un cont de socializare două materiale cu caracter amenințător, de natură a-i îndemna la acte de violență pe cei care le vizualizează”, transmit polițiștii.

Mesajele transmise în mediul online vizau persoane din spațiul public și au ajuns în atenția polițiștilor, care au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,instigarea publică”.

Dosarul cauzei a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hațeg.

Polițiștii arată că în urma unor percheziții desfășurate pe parcursul zilei de joi, 23 ianuarie, s-au obținut probe și mijloace materiale de probă relevante pentru cauză, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore.

Suspectul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

UE cumpără 146 de milioane de doze de vaccin anti Covid. România nu e printre statele care a semnat contractul

Uniunea Europeană alocă o sumă uriașă pentru noi achiziții de vaccinuri anti Covid produse de Moderna.Comisia Europeană a anunţat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect