7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Atenție! ”Focus on the road” la Poliția Rutieră Sibiu

Cele mai citite

În perioada 17-23 septembrie, pe teritoriul a 28 de state membre ale Uniunii Europene se desfășoară operațiunea ”Focus on the road”, înscrisă în calendarul de activități al Organizației Polițiilor Europene (T.I.S.P.O.L.) pentru anul 2018.
Principalul obiectiv al acesteia îl reprezintă conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile deschise circulației publice, în contextul necesității atingerii obiectivului general asumat de statele membre ale Uniunii Europene, acela de reducere cu 50% a mortalităţii din accidente rutiere în perioada 2010 – 2020.
În cadrul acestor acţiuni, se vor utiliza mijloacele tehnice certificate din dotare și echipamentele video de supraveghere a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospecialele unităţilor de poliţie.
De la începutul anului și până în prezent, în județul Sibiu, neatenția în conducere a generat 11 accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a 3 persoane și ușoară a altor 14 persoane.
„Deși nu se numără printre cauzele generatoare de accidente rutiere deosebit de grave, neatenția în conducere este factor determinant în cazul majorității evenimentelor rutiere soldate sau nu cu victime omenești. Fie că discutăm despre neacordarea de prioritate pietonilor sau mașinilor, despre viteza excesivă, despre depășirea neregulamentară sau traversarea neregulamentară, neatenția celor implicați este circumstanța agravantă a consecințelor evenimentelor rutiere.
Conducerea distrasă reprezintă acel comportament al șoferului generat de activități care îi distrag atenția de la drum. Aceste activități compromit siguranța șoferului, a pasagerilor, a pietonilor din zonă și a partenerilor de drum.
Cel mai frecvent element care distrage atenția șoferilor îl reprezintă telefonul mobil. Cu o frecvență destul de mare, cautatul telefonului, portofelului, setarea radioului, privitul GPS-ului, privitul în oglinda retrovizoare spre copiii transportați pe locurile din spate pot distrage destul de ușor atenția celui aflat la volan.
Folosirea dispozitivelor de tip hands – free nu este nici ea cea mai bună alternativă pentru siguranța traficului, distragerea atenției îmbrăcând diverse forme, de la neatenția vizuală (privitul în orice altă parte decât la drum) la cea cognitivă (dialogul cu cei din mașină sau la telefon) sau manuală (căutarea diverselor obiecte prin mașină).
Așadar, atunci când vă aflați la volanul mașinii, țineți cont de câteva măsuri elementare menite să sporească siguranța dumneavoastră și a celorlalți:
Nu folosiți telefonul mobil, chiar dacă utilizați dispozitivul hands – free, nu inițiați apeluri telefonice, nu scrieți și nu citiți mesaje. Dacă aveți de comunicat o urgență, trageți pe dreapta!
Nu căutați diverse lucruri în mașină, în poșetă, în spatele scaunelor! Dacă este o urgență, trageți pe dreapta!
Nu umblați la aparatul radio/ casetofon sau orice alt gadget, chiar și GPS! Fixați-le înainte de a pleca de pe loc!
Dacă transportați copii mici, nu vă întoarceți privirea spre ei în timpul mersului! Dacă plâng sau simțiți că este o situație în care trebuie să interveniți, trageți pe dreapta!
Nu vă lăsați distrași de diverse lucruri sau diverse persoane aflate în afara părții carosabile! Fiți atenți la cei care intenționează să traverseze, regulamentar sau nu!
Nu conduceți sub influența alcoolului, dar nici obosiți! Oboseala este la fel de nocivă ca și alcoolul”, explică Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Spectacol grandios de Ziua Națională la Sibiu. Nicolae Furdui Iancu, Mariana Anghel, Ionuț Dolănescu și Andra printre invitați

Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Mariana Anghel sau Andra sunt printre invitații spectacolului de Ziua Națională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect