12.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Au furat cablurile de alimentare dintre stațiile CFR Mediaș și Copșa Mică și au pus în pericol siguranța transportului feroviar

Cele mai citite

CaleaFerataTrei tineri din comuna Tîrnava au dat dovadă marți de o inconștiență totală. Aceștia au furat cablul de alimentare şi pichetul distribuitor de pe linia ferată, lipsa acestor materiale afectând funcţionarea barierelor şi a semnalelor luminoase de acces al trenurilor în Staţia CFR Mediaş, creându-se condiţii deosebit de periculoase în privinţa siguranţei transportului feroviar în zonă.

O echipă de polițiști de la Transporturi Feroviare Mediaş a fost sesizată cu privire la aceste aspecte de către lucrătorii Staţiei CFR Mediaş, iar odată ajunși la locul faptei au confirmat furtul și pericolul creat de cele 3 persoane, două dintre ele fiind cunoscute cu antecedente penale.

„În data de 16 septembrie, orele 07,40, Poliţia Transporturi Feroviare Mediaş a fost sesizată de lucrătorii Staţiei CFR Mediaş cu privire la faptul că a fost întreruptă alimentarea instalaţiilor de dirijare şi semnalizare a traficului feroviar între staţiile CFR Mediaş şi Copşa Mică, existând posibilitatea ca persoane neidentificate să fi sustras cablurile de alimentare sau părţi din instalaţie. Echipa de poliţişti deplasată la faţa locului a confirmat cele sesizate, constatând că la km. 339+360m, pe magistrala 300, în municipiul Mediaş, au fost sustrase cablul de alimentare şi pichetul distribuitor. Lipsa acestor materiale a afectat funcţionarea barierelor şi a semnalelor luminoase de acces al trenurilor în Staţia CFR Mediaş, creându-se condiţii de pericol deosebit în privinţa siguranţei transportului feroviar în zonă. În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, în scurt timp s-a reuşit identificarea şi prinderea persoanelor suspectate de comiterea faptelor. Este vorba despre un grup de trei tineri, domiciliaţi în localitatea Târnava, cu vârste de 27 (fără antecedente penale), 25, respectiv 22 de ani (ambii cu antecedente penale)”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

În prezent poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii de către cei trei suspecţi a infracţiunilor de distrugere şi semnalizare falsă, respectiv furt calificat, iar faţă de cei doi bărbaţi cu antecedente penale a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş cu propunere de arestare preventivă.

Publicitate
Ultimele știri

Ilie Bolojan, cel mai apreciat politician din România. Pe ce loc se află Călin Georgescu

Călin Georgescu cade în topul încrederii, în timp ce un alt candidat la alegeri urcă puternic nu doar în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect