Un bărbat de 65 de ani din Răşinari vindea ţigări de contrabandă. El a fost prins de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi a fost reţinut. Oamenii legii au aflat că nu este însă singura ilegalitate comisă de bărbat acesta a scos la vânzare şi carne de oaie pentru care avea documente veterinare falsificate.
„În fapt, în cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au procedat la verificarea unor date şi informaţii deținute privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, fals intelectual, uz de fals având ca mod de operare deţinerea şi punerea în circulaţie de ţigarete provenind din contrabandă, respectiv comercializarea de produse din carne de ovine şi folosirea, în acest sens a unor acte false sanitare veterinare privind controlul cărnii, respectiv al abatorizării animalelor. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 65 de ani, la domiciliul său din comuna Rășinari, începând cu data de 18.02.2017, ar fi deținut și comercializat ţigări provenind din contrabandă, fără a achita către bugetul consolidat al statului taxele, impozitele şi accizele aferente, săvârşind în acest fel infracţiunea de contrabandă.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Certificatele de sănătate veterinară pentru oile sacrificate au fost eliberate de un alt bărbat din Sibiu. Acesta a fost şi el reţinut. „În cadrul anchetei, polițiștii au mai constatat faptul că un sibian de 50 de ani, ar fi săvârșit infracțiunea de fals intelectual, constând în aceea că ar fi atestat fapte necorespunzătoare adevărului referitoare la sacrificarea unor ovine şi verificarea conformităţii produselor din carne, întocmind, în perioada 04.04.2017- 11.04.2017, 5 certificate de sănătate publică veterinară, unul din beneficiari fiind bărbatul de 65 de ani din Rășinari.” a mai spus Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă şi sunt cercetaţi penal pentru contrabandă, instigare la fals intelectual şi uz de fals dar şi fals intelectual.