Bărbatul de ani suspectat că a ucis în urmă cu trei ani copilul concubinei sale şi apoi a fiert cadavrul în sodă caustică a fost arestat preventiv. Magistraţii de la Tribunalul Sibiu au admis propunerea procurorilor de a îl trimite duă gratii pentru următoarele 30 de zile.
Individul este cetăţean italian însă s-a stabilit în zona Mediaşului de mai mlţi ani. În urmă cu aproximativ 3 ani a cumpărat o casă în satul Zlagna, unde locuia împreună cu concubina lui.
Oribila crimă s-a petrecut imediat după ce aceştia s-au mutat în noua locuinţă. Băieţelul de 4 ani nu locuia acolo şi mergea doar ocazional aşa că majoritatea localnicilor nu l-au cunoscut, aşa au reuşit să ascundă cele întâmplate atâta vreme.
„Când s+au mutat aici, acum trei ani am văzut copilul, de dvreo ouă ori dar în rest nu. Nu îl prea aduceau pe aici, ziceau că stă la mamă-sa, apoi că la casa de copii, că l-a dus la neamuri. Eu nu aveam cum să mă interesez că nu am nici o tangenţă cu el.” a povestit Daniel Albert, un localnic din Zlagna
După ce micuţul a fost lovit de bărbat până când a murit acesta l-a îngropat în şura din curte, a mers apoi la Târgu Mureş de unde a cumpărat sodă caustica. S-a întors acasă, a scos cadavrul şi împreună cu concubina lui şi cei doi fraţi ai acesteia l-au pus într-un cazan şi l-au fiert ore în şir până când s-a dezintegrat. Au aruncat apoi fiertura pe râu.
„L-au tăiat şi l-au fiert, ei stăteau acolo toţi patru şi jucau cărţi. Şi acum sunt îngroit, am pielea de găină. Nu sa pomenit niciodată aşa ceva în sat, nu pot sa scred. Era un om cu care ne-am ajutat, mi se părea foarte cumsecade. Nici prin cap nu mi-a trecut asa ceva, nici vorbaă să ascundă o asemenea crim.” a spus Ioan Hoţea
Totul a ieşit la iveală abia acum, după ce în urmă cu câteva zile cei doi concubini s-au certat iar femeia s-a hotărât să îl denunţe.
Bărbatul a fost reţinut de procurori şi dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile iar magistraţii au admis cererea procurorilor.
Femeia şi fraţii ei au fost audiaţi de procurori ca martori însă ar ptea fi şi ei cercetaţi pentru complicitate.
Publicitate












