Articol de Cosmin PAL și Rafael Țichindelean, istoric
Se împlinesc 425 de ani de la Bătălia de la Șelimbăr. Momentul a fost unul deosebit de important, pentru că victoria obținută de către Mihai Viteazul i-a deschis calea cuceririi și unificării Țării Românești cu Transilvania și, mai apoi, în 1600, cu Moldova. Practic, Bătălia de la Șelimbăr a deschis calea unificării, pentru prima dată, a celor trei principate românești, act care, peste veacuri, a devenit model și simbol al formării statului național unitar român în 1859, respectiv 1918.
Ziarul Sibiu 100% vă prezintă contextul istoric general al bătăliei, desfășurarea acesteia și ceea ce s-a întâmplat după confruntarea de la Șelimbăr din 1599.
Începuturile
După un secol de rezistență eroică antiotomană, începând cu secolul al XVI-lea, raporturile dintre Țările Române și Poarta Otomană aveau să se schimbe parțial. Țările Române vor face eforturi mari în continuare pentru a-și conserva suveranitatea și pentru a se feri de pericolul de a deveni pașalâcuri turcești, însă lupta românilor nu va mai înregistra spiritul de sacrificiu eroic întâlnit în perioada Evului Mediu târziu.
În fruntea Imperiului Otoman va ajunge acum unul din cei mai celebri sultani ai istoriei, Suleiman Magnificul, o personalitate foarte proeminentă, care va crește și mai mult prestigiul acestui imperiu aflat într-o acerbă expandare prin cucerire. Suleiman își propusese să combată eficient Sfântul Imperiu Roman al Națiunii Germane, și astfel se apropie încet de Europa Centrală.
Suleiman Magnificul cucerește Regatul Maghiar și bate la porțile Europei
În 1521, turcii ocupă Belgradul, iar în 1526 înregistrează o strălucită victorie împotriva armatei Regatului Maghiar. Campaniile otomane vor aduce Regatul Ungariei, la începutul secolului al XVI-lea, într-o situație de criză. Căderea Belgradului a deschis calea spre Europa Centrală și a început un șir de evenimente care va culmina cu prăbușirea Regatului Ungariei.
Țăranii maghiari, forțați să primească antrenament militar și să lupte împotriva turcilor, vor fi tot mai greu de controlat și chiar se vor opune voinței Coroanei Maghiare, astfel că nu e de mirare faptul că maghiarii vor eșua să facă față turcilor în 1526, la Bătălia de la Mohacs. În cadrul acestei bătălii, regele Ludovic al II-lea al Ungariei își pierde viața, fapt care va marca începutul divizării regatului și începutul crizei.
Astfel, pentru tronul Ungariei au existat două revendicări importante, marcând începutul unei duble domnii: pe de o parte, Ferdinand I de Habsburg, arhiduce al Austriei, revendica tronul în baza unor legături de familie, fiind căsătorit cu sora regelui Ludovic al II-lea, Anna de Boemia, astfel acesta a fost ales de nobilimea maghiară pro-habsburgică, ajungând să conducă nordul și vestul regatului, care va rămâne sub influența Imperiului Habsburgic; pe de altă parte, Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, este ales rege de către altă parte a nobilimii maghiare, cei care nu își doreau o influență habsburgică în regat, astfel el ajunge să conducă estul și zona centrală a regatului.
Ioan Zapolya a fost recunoscut de sultanul otoman ca rege al Ungariei și ajunge chiar aliat al acestuia. Situația de instabilitate politică este soluționată de otomani, care în 1541 invadează și ocupă Regatul Ungariei și capitala, Buda. Astfel, Regatul Ungariei se prăbușește, dispare de pe hartă și devine parte a Imperiului Otoman. Părțile nord-vestice ale Regatului au fost ocupate de către habsburgi, în timp ce Transilvania va deveni un principat autonom, aflat sub suzeranitate otomană.
Principatul autonom Transilvania
În această provincie istorică au avut loc și multe transformări ca urmare a acestui eveniment. În primul rând, dintr-o regiune de margine a Ungariei, ea devine un stat aproape independent, un principat autonom în care grupurile privilegiate obțin acum și mai multă putere. Coincidental, în același timp, în Transilvania mai ia naștere un fenomen religios cu puternice consecințe: Reforma religioasă a Bisericii a lui Martin Luther.
Marea majoritate a sașilor s-au convertit la luteranism destul de repede, iar o bună parte din maghiari au adoptat calvinismul și unitarianismul, doar o parte din secui rămânând catolici. Cele trei națiuni privilegiate ale Transilvaniei (maghiarii, sașii și secuii) s-au întrunit adesea în Dietă și au discutat această situație religioasă, astfel că în secolul al XVI-lea, Transilvania devine un principat cu trei națiuni privilegiate și patru religii oficiale: calvinism, luteranism, unitarianism și catolicism. Puterea politică era evident concentrată în mâinile acestor națiuni privilegiate. Românii nu erau reprezentați în Dieta Transilvaniei și erau considerați ca fiind doar tolerați (același statut se aplica și confesiunii ortodoxe).
Situația în Țările Române era gravă, în Transilvania, mai relaxată
Țările Române au avut o situație relativ bună: rămâneau state creștine, cu propria lor organizare, cu instituțiile proprii și cu principi autohtoni. Însă, odată cu presiunea otomană care se răspândea în Balcani și până la Dunăre, situația populațiilor din zonă devine mult mai aspră, începând cu mijlocul secolului al XVI-lea. Românii au fost conștienți de privilegiul istoric de care se bucurau, comparativ cu grecii, albanezii, bulgarii, sârbii, croații, maghiarii, populații care aveau o soartă mult mai cruntă, fiind aflate sub ocupație otomană.
Cu toate acestea, suzeranitatea otomană a devenit mult prea solicitantă, iar obligațiile față de Poartă au crescut, mai ales spre finalul secolului al XVI-lea: tribut mult prea ridicat, domnii schimbați frecvent de sultan, sume imense de bani pe care noii pretendenți trebuiau să le plătească pentru a-și asigura accesul la tron și alte nedreptăți. Țările Române au continuat să plătească tribut o perioadă bună de timp, urmărind să își păstreze autonomia, însă în același timp, căutau să ducă o luptă de rezistență antiotomană, pe orice căi posibile, ajungând chiar să încheie alianțe cu Transilvania, Polonia sau cu Imperiul Habsburgic.
Situația Transilvaniei nu era atât de dramatică în raporturile sale cu Înalta Poartă, întrucât influența exercitată de otomani aici era mică, regiunea se bucura de protecția Imperiului Habsburgic, avea și o graniță naturală foarte proeminentă, Munții Carpați și așa mai departe. Spre sfârșit de secol XVI, Transilvania era condusă de familia Bathory, foarte influentă și puternică, Ștefan Bathory fiind chiar regele Poloniei pentru o perioadă de timp.
Mihai Viteazul se ridică împotriva Porții
Mai sensibilă era situația Țărilor Române, îndeosebi a Țării Românești, care se afla și geografic foarte aproape de teritoriul otoman, și asupra căreia se exercitau și presiuni foarte mari. În acest context apare în istoriografie figura legendară a lui Mihai Viteazul, o personalitate despre care s-au afirmat multe și au fost scrise destule, un nume legendar și o figură populară din istoria românilor.
Figura sa a fost alterată de-a lungul timpului de diferite mituri și legende, istoria îmbinându-se adesea cu legenda când se vorbește despre acest episod, însă un lucru este incontestabil, anume Mihai Viteazul a fost și va rămâne un mare geniu politic și un lider militar desăvârșit, a cărui faimă s-a răspândit chiar și în Europa, nu doar în Țările Române, faptele sale având un ecou rezonant, mai ales în Balcani.
Unele surse indică și respectiv unii istorici susțin că Mihai Viteazul este fiul lui Pătrașcu cel Bun, dar nu cel legitim, ci un bastard. Mama sa se spune că ar fi fost o membră a familiei Cantacuzino, una din marile familii nobiliare ale bizanțului, care a dat doi împărați ai Imperiului Bizantin în secolul al XIV-lea. Un alt aspect mai cunoscut despre Mihai Viteazul este faptul că acesta dorea să își construiască o armată capabilă să facă față oastei otomane, așadar, pe lângă boierii din jurul său, acesta a întrebuințat și mercenari în campaniile sale antiotomane.
În 1593, Mihai Viteazul plătește o sumă mare de bani sultanului otoman și îi jură credință, astfel obține tronul Țării Românești. Însă, de îndată ce urcă pe tron, Mihai își consolidează puterea în țară și se pregătește de o rebeliune împotriva turcilor. Ulterior, el se alătură unei coaliții creștine inițiate de împăratul habsburgic Rudolf al II-lea și de papa Clement al VIII-lea împotriva turcilor, numită Liga sfântă.
Însă, pentru a putea începe această cruciadă împotriva turcilor, Mihai a fost sfătuit de împărat să încheie întâi o alianță cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, domnul Moldovei fiind nevoit să facă același lucru. Tratatul din 1595 a reprezentat mai mult un pact de vasalitate încheiat de domnul muntean și de cel moldovean față de Sigismund Bathory, principele Transilvaniei reușind astfel să își exercite influența asupra tuturor celor trei provincii istorice românești. Mihai a fost nevoit să stabilească acest raport, întrucât avea nevoie de ajutorul financiar și militar al lui Bathory împotriva otomanilor.
Transilvania îl curta intens pe Mihai Vitezaul
Având sprijinul Transilvaniei, și înțeles fiind cu domnul Moldovei, Mihai Viteazul organizează o revoltă la București împotriva turcilor, în 1594. Având armata boierească, armata de mercenari și susținerea aliaților săi, Mihai obține victorii strălucite atât la nord cât și la sud de Dunăre, devenind un veritabil erou al creștinătății și crescând speranța popoarelor din Balcani.
Prima mare bătălie purtată de Mihai Viteazul a fost dată la Călugăreni, la data de 13/23 august 1595. Turcii au fost conduși de către celebrul lor căpitan Sinan Pașa. Mihai Viteazul obține o victorie strălucită împotriva turcilor la Călugăreni, însă pericolul otoman nu fusese alungat din țară, așadar Mihai decide să se retragă și să aștepte ajutorul principelui Transilvaniei. Sigismund Bathory i se alătură lui Mihai Viteazul și pornesc o contraofensivă împotriva trupelor otomane, reușind să le împingă dincolo de Dunăre.
În toamna anului 1595, Mihai reușește să recucerească raialele Turnu, Giurgiu și Brăila, aceasta fiind victoria care îi împinge pe otomani la sud de Dunăre. În 1596, turcii reiau ofensiva, reușind să obțină o victorie împotriva armatelor imperiale austriece, astfel împăratul Rudolf al II-lea se vede nevoit să încheie o pace cu otomanii. Țara Românească încheie și ea o pace cu Poarta Otomană, iar Mihai Viteazul este din nou recunoscut de sultan după ce îi plătește acestuia o sumă de bani. Raportul dintre Țara Românească și Transilvania se înrăutățește totuși, Polonia și Transilvania începând să încheie câteva înțelegeri cu Imperiul Otoman, îndreptate împotriva voievodului muntean. Mihai va balansa situația, luând decizia să își consolideze puterea și să încheie un tratat de alianță cu împăratul Austriei.
Mihai credea că dacă se va apropia de împărat, el va reuși să obțină suficientă putere și independență în raport cu Imperiul Otoman, încât va reuși să aducă sub guvernarea sa toate cele trei principate românești. Avantajul său era faptul că cele trei țări nu erau ocupate de otomani, fapt care i-a dat ceva libertate de mișcare. Toate cele trei țări erau conectate de rute și relații comerciale, comercianți transilvăneni având privilegii la est și la sud de Carpați, câțiva boieri aveau sate și fortărețe prin Transilvania, românii din Transilvania se aflau confesional sub protecția Scaunului Mitropolitan din Țara Românească, iar avantajul etno-demografic era evident: în toate cele trei țări, românii erau populația majoritară. De asemenea, secuii în Transilvania se aliaseră cu voievodul muntean împotriva familiei Bathory, așadar, avantajele erau nenumărate și îndestulătoare pentru Mihai Viteazul.
În Transilvania, în urma unui conflict cu marea nobilime, Sigismund Bathory va fi nevoit să abdice în favoarea unui văr de-al său, Andrei Bathory, care nu va mai urma aceeași politică, de alianță cu Moldova, Țara Românească și Imperiul Habsburgic. Andrei Bathory, aliat al polonezilor (care își doreau pace cu Poarta Otomană), va complota împotriva lui Mihai și va încheia o înțelegere cu otomanii, prin care l-a alungat din Moldova pe aliatul lui Mihai, Ștefan Răzvan, în locul său, pe tronul Moldovei venind Ieremia Movilă, client al regelui Poloniei.
Acesta este contextul și situația internațională care va pava drumul lui Mihai spre Transilvania, unde va lupta împotriva lui Andrei Bathory în celebra Bătălie de la Șelimbăr, lângă Sibiu. Bătălia de la Șelimbăr a reprezentat unul din marile succese militare ale lui Mihai Viteazul, succese care îl vor duce mai aproape de obiectivul său de a înfăptui o unire a celor trei provincii istorice românești, Transilvania, Moldova și Țara Românească.
