1.3 C
Sibiu
joi, decembrie 12, 2024

Bazarul de Crăciun de la Șura Culturală Gușterița: O ocazie de a susține educația

Cele mai citite

Pe 14 și 15 decembrie, Șura Culturală din Gușterița vă invită la un eveniment de suflet: Bazarul de Crăciun.

În intervalul 10:00 – 20:00, vizitatorii vor putea descoperi produse handmade, gustări de sezon și activități creative, toate organizate pentru a sprijini programul de afterschool „Șura dă Aripi”.

Proiectul „Șura dă Aripi” a fost inițiat în 2022 de preotul Alexandru Ioniță, un om care a văzut potențialul copiilor din comunitatea sa și a decis să acționeze: „Am început cu 15 copii, toți din familii pe care le cunoșteam deja. Din păcate, mulți dintre ei provin din medii unde educația și oportunitățile lipsesc. Ne-am dat seama că putem face mai mult pentru ei, dar și că trebuie să le oferim un cadru stabil în care să crească”.

Întreținerea programului este o provocare financiară constantă. Costurile lunare depășesc 10.000 lei, iar finanțarea vine din donații și sponsorizări.

„Din păcate, nu avem un sprijin constant. Reușim să ne descurcăm cu ajutorul fondurilor strânse la Maratonul Internațional Sibiu și prin bazarurile organizate în Sură, dar e greu să planificăm pe termen lung. Visul nostru este să îi vedem pe acești copii terminând clasa a opta, continuându-și studiile și având încredere că pot reuși. Credem că toate aceste experiențe bune îi vor forma și îi vor motiva să meargă mai departe, chiar și după ce nu vor mai veni zilnic la Șură”, explică părintele Alexandru.

De luni până vineri, după școală, copiii ajung la Șură pentru patru ore pline de activități. Ziua începe cu o masă caldă, gătită chiar acolo, și continuă cu sprijin pentru teme, activități creative și jocuri educative.

Marinela Ignat, pedagogul care coordonează activitățile, povestește cu entuziasm despre schimbările pe care le-a observat la copii: „Când am început, acești copii nu aveau răbdare să stea la masă mai mult de 10-15 minute. Acum joacă șah. Nu voiau să deseneze, iar acum cer aproape zilnic acuarele. Acest progres nu se vede imediat, dar este o dovadă a impactului pe care îl are acest mediu sigur și prietenos asupra lor.”

Un moment memorabil pentru Marinela a fost ieșirea cu copiii la un spectacol muzical la Sala Thalia: „Au fost uimiți și fascinați de tot ce au văzut pe scenă. Încă își amintesc cu drag acel moment, mai ales că, la final, am făcut poze cu actorii. Aceste experiențe le deschid mintea și le lărgesc orizonturile”.

Un alt exemplu este Toma Morariu, antrenorul de fotbal care a creat o legătură specială cu băieții de la after-school. „Relația lor cu Moro a crescut atât de frumos încât acum copiii au propria echipă de fotbal, Tiki Taka Gușterița, înscrisă în campionatul județean,” adaugă părintele Alexandru.

Bazarul de Crăciun, o invitație de a contribui la șlefuirea viitorului celor 23 de copii

Organizatorii au pregătit cadouri lucrate cu migală și măiestrie de către o mână de doamne inimoase care se întâlnesc în fiecare vineri de la ora 18, la Șezătoarea Șurii Culturale, dar și lucruri handmade, făcute cu drag de arizani sibieni. De asemenea în cadrul programului bazarului veți putea participa și la ateliere creative pentru mic și pentru mare, sau să vă bucurați alături de prieteni și de familie de gustări de sezon și un ceai cald.

Fondurile colectate cu prilejul bazarului vor fi utilizate în totalitate pentru desfășurarea programului de afterschool „Șura dă Aripi”.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Ghid complet pentru un look perfect și confort deosebit 

Într-o lume în care moda și funcționalitatea se îmbină perfect, alegerile vestimentare și accesoriile nu sunt doar o reflecție...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect