Bugetul județului Sibiu în anul 2016 va fi de aproape 295 de milioane de lei, repartizate atât pentru secțiunea de funcționare, cât și pentru investiții. Întrucât veniturile la bugetul județean Sibiu, în 2016, sunt estimate la numai 265 de milioane de lei, diferența de aproape 30 de milioane de lei va fi completată din excedentul bugetar al anilor precedenți.
Astfel, la cheltuielile de funcționare sunt alocate 248,7 milioane de lei. În această sumă sunt incluse cheltuielile de personal, dobânzile și ratele pentru contractele de împrumut, cheltuielile de întreținere și funcționare a celor 3 spitale din subordinea CJ (Spitalul Județean, Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de Pneumoftiziologie), banii pentru programul „Lapte-corn-mere în școli”, drepturile bănești pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), întreținerea drumurilor județene și comunale, susținerea unităților de cult și asigurarea subvențiilor pentru operatorii care deschid noi curse aeriene.
Pentru secțiunea dezvoltare, ce presupune investițiile programate de CJ în 2016, sunt prevăzute aproximativ 50 de milioane de lei. Banii vor merge către modernizări de drumuri județene și comunale, vor fi reabilitate centrele din subordinea DGASPC de la Agârbiciu, Dumbrăveni și Agnita, va fi construit un nou centru Salvamont, iar la Spitalul Județean va fi modernizată secția ORL și se va construi o nouă Stație de Oxigen. Deocamdată, bugetul județean este în stadiul de proiect de hotărâre, acesta urmând a fi supus la vot în ședința ordinară a CJ, programată joi, 21 ianuarie, la ora 15:00. Proiectul de buget poate fi consultat pe site-ul www.cjsibiu.ro