Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a avut o primă reacție după ce Realitatea Plus a rămas fără licența de emisie.
Georgescu spune că închiderea Realitatea Plus, prin ridicarea licenței de către CNA pentru neplata amenzilor e un abuz.
„Temelia democrației este voința poporului, exprimată liber prin vot și protejată prin libertatea de exprimare și statul de drept.
Evenimentele din 6 decembrie 2024, pe care mulți le consideră un atac la democrație, au continuat astăzi, 7 aprilie 2026, prin decizia de închidere a postului TV Realitatea Plus, cunoscută ca „Televiziunea Poporului”, și a postului de radio Gold FM – o măsură pe care o consider un abuz și o nedreptate periculoasă pentru valorile democratice fundamentale.
Astfel de presiuni se adaugă unui șir de acțiuni care ridică semne serioase de întrebare asupra respectării regulilor democratice, inclusiv în contextul anulării alegerilor prezidențiale din 2024, fără probe clare și transparente.
Suntem deja percepuți, în sens negativ, de o parte a opiniei publice internaționale, ca o țară în care democrația a fost grav afectată în mileniul al treilea. Poporul, prin vocea și lacrimile lui, simte că nu mai contează pentru puterea de la București.
Faptul că această decizie a fost luată chiar în Săptămâna Mare, când fiecărui om i se cere pocăință, cercetarea propriei conștiințe și să se ferească de asprime și de judecată nedreaptă, spune multe despre cei care o iau.
Poate nu cunosc Legea lui Dumnezeu, dar fiecare o va cunoaște, mai devreme sau mai târziu.
Nu putem rămâne indiferenți. Este firesc ca orice percepție de limitare a libertății de exprimare să conducă la o reacție de solidarizare în societate, în jurul valorilor democratice și dorinței de a consolida statul de drept.
Este despre fiecare dintre noi. Este despre dreptul nostru de a gândi, de a vorbi și de a trăi liber. Este momentul să fim uniți, conștienți și demni”, a spus Călin Georgescu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




